Profesorii de matematică şi ştiinţe din România pot preda în SUA

Participate, cel mai mare program de schimb profesional și cultural pentru profesori, acreditat de Departamentul de Stat American, este acum deschis pentru profesorii de matematică și științe pentru anul academic care începe în luna august 2018. Pentru a putea deveni profesor de matematică sau de științe în Statele Unite, candidații trebuie să aibă cel puțin doi ani de experiență în predarea materiei la gimnaziu, să vorbească limba engleză fluent, să dețină permis de conducere de cel puțin un an și să fie dispuși să predea în cadrul Participate pentru cel puțin 2 ani. Pozițiile disponibile pentru care se pot înscrie sunt în școli gimnaziale din statele North Carolina, South Carolina și Virginia.  Programul oferă salariu complet, la nivelul salarizării din Statele Unite, iar profesorii recrutați beneficiază de asigurare de viață, evaluări și recomandări internaționale, bilet de avion pentru profesori și ajutor pentru obținerea vizei atât pentru profesor cât și pentru familia acestuia, dacă este cazul. Participate invită profesorii de matematică și științe din România să se înscrie până la data de 28 februarie 2018. Participanții selectați vor fi intervievați în România, în martie 2018. (sursa: www.profit.ro)