Până la 5.000 de persoane vor manifesta, miercuri, în București și în alte orașe din țară, în semn de susținere a Legii care prevede eradicarea activității neautorizate și nelicențiate din domeniul transportului de persoane. „Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) anunţă reluarea protestelor anunţate în Bucureşti, mâine, de la ora 9:00, pentru a cere modificările legislative promise de ministrul Transporturilor, Felix Stroe. La protest vor participa până în 5.000 de transportatori, din Bucureşti şi reprezentanţi din alte oraşe ale ţării. Chiar dacă primarul general, Gabriela Firea, a luat hotărârea eliminării concurenţei neloiale din Bucureşti, restul ţării suferă în continuare din cauza concurenţei neloiale şi a pirateriei, astfel încât protestele vor continua”, se precizează într-un comunicat al COTAR, potrivit Agerpres. COTAR a renunţat la protestul care iniţial a fost anunţat pentru data de 13 decembrie în contextul funeraliilor regale, dar şi pentru a aştepta ca ministrul Transporturilor, Felix Stroe, să-şi ducă la îndeplinire promisiunea pe care a făcut-o transportatorilor la întâlnirea la care i-a convocat înainte de mitingul anunţat. „Astăzi am aflat, din surse sigure, că mâine nu se va discuta ordonanţa pentru modificarea legislativă, astfel încât să fie eliminată pirateria şi să se stopeze activitatea firmelor care fac transport neautorizat. Domnul ministru Felix Stroe şi-a luat angajamentul ferm ca la şedinţa de Guvern din data de 20 decembrie să fie promovată Ordonanţa de Urgenţă care să elimine sintagma ‘în mod repetat’ din Legea 38/2003, pentru ca organele abilitate ale statului să poată aplica legea în mod unitar şi pentru a eradica activitatea neautorizată şi nelicenţiată din domeniul transporturilor rutiere de persoane – de taxi, rent a car şi prin curse regulate sau ocazionale. Aşteptăm de mai mulţi ani această OUG care să oprească pirateria şi activitatea tuturor firmelor care fac transporturi neautorizate, ascunzându-se în spatele unor platforme digitale”, au precizat reprezentanţii COTAR. În opinia lor, această ordonanţă trebuie să elimine în primul rând sintagma „în mod repetat” din Legea 38/2003, introdusă în anul 2015, astfel încât să facă posibilă activitatea organelor de control care ar vrea să aplice legile.