PNL a sesizat Curtea Constituţională în legătură două legi adoptate recent de parlament: cea care modifică funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi Legea referitoare la statutul magistraţilor. Deputatul liberal Ioan Cupşa a declarat că parlamentarii liberali au fost privaţi de dreptul fundamental de a-şi exercita mandatul din cauză că plenul Senatului s-a desfăşurat în paralel cu cel al Camerelor reunite, unde se dezbătea proiectul bugetului de stat. „S-a încălcat regulamentul activităţilor comune, s-a încălcat regulamentul Camerei Deputaţilor, aşa cum s-a încălcat şi regulamentul Senatului. E o suită care pare a nu se termina, de încălcări ale regulamentului, a legii şi respectiv a Constituţiei României în legătură cu adoptarea acestor legi. În ceea ce priveşte conţinutul, s-au adoptat texte care sunt neclare, texte necorelate, cu încălcarea Legii 24/2000, cea privitoare la tehnica de legiferare, s-a încălcat astfel Constituţia României. În mod expres s-a încălcat prevederea unei decizii ale Curţii Constituţionale, printr-un număr de patru, chiar cinci articole din legea L03/2004”, a declarat Ioan Cupşca, citat de RRA.