Vineri, 22 decembrie, de la ora 10.00, la Monumentul ”Crucea Eroilor Neamului”, situat pe esplanada din fața Palatului Culturii din Iaşi, vor avea loc manifestările omagiale dedicate ”Zilei Victoriei Revoluției din Decembrie 1989”. Potrivit prefectului Marian Şerbescu, evenimentul va debuta cu intonarea Imnului Național al României și va continua cu oficierea serviciului religios, urmată de scurte alocuțiuni ale reprezentanților autorităţilor locale (prefect, preşedintele Consiliului Judeţean, primarul municipiului Iaşi), precum şi ale reprezentanţilor asociațiilor de revoluționari. „În continuare va avea loc depunerea de coroane de flori la monumentul „Crucea Eroilor Neamului”, ceremoniile urmând a se încheia cu defilarea gărzii de onoare”, a precizat prefectul. (E.M.)