Breaking News

Ungaria susţine Polonia în faţa Comisiei Europene

Polonia spune că decizia Comisiei Europene de a activa Articolul 7 din Tratatul Uniunii împotriva sa este o decizie politică, ce nu are nimic de a face cu statul de drept şi a promis că va continua reformele în justiţie. Premierul polonez a anunţat că va merge la Bruxelles la 9 ianuarie, pentru a explica reformele, pe care le consideră absolut necesare. Franţa şi Germania susţin decizia Comisiei Europene, însă Ungaria s-a poziţionat deja împotriva deciziei Bruxelles-ului. Budapesta a anunţat, în această după-amiază, că va susţine Polonia în cazul în care va trebui decisă în Consiliul statelor membre suspendarea dreptului de vot al Poloniei.  Vicepremierul ungar, Zsolt Semjén, a declarat miercuri că decizia Comisiei Europene este una uluitoare şi aduce atingere suveranităţii Poloniei, iar în opinia sa este inacceptabil ca Bruxelles-ul să exercite presiuni asupra statelor membre suverane şi să sancţioneze abuziv guverne alese în mod democratic. Zsolt Semjén consideră nedrept faptul că executivul comunitar nu face nimic atunci când anumite state nu respectă acordurile europene şi lansează apoi proceduri pe baze politice împotriva guvernului de la Varşovia. Acesta a adăugat că este un caz tipic de standard dublu, iar modul de acţiune al Comisiei Europene este în contradicţie cu valorile europene. Zsolt Semjén a mai spus că guvernul de la Budapesta va lua şi pe viitor în mod ferm atitudine în favoarea Poloniei şi va apăra această ţară în faţa unei proceduri politice nedrepte, confirmând faptul că Ungaria şi-ar putea folosi dreptul de veto în cazul unei decizii ulterioare împotriva Varşoviei. (sursa: RRA)