Metamorfoze
Glasul e săpat
în muțenie
În tăcere coasa
îmi culcă iarba
direct pe vecernie
Somnul e veșnic
strigătul Lunii
încolțit de lupi
șuierând a doină
deșteaptă străbunii
Vremea
se schimbă în noi
vremea
se schimbă la chip
Lumea
e rana din coapsă
urmă de pasăre arsă
Cip, cip, cip, cirip
Cip, cirip
Chipul ni se schimbă la chip
Sunt alții în noi
și noi suntem alții
când lup, când pasăre
când înalt, când abis
tristă nepăsare
tristă.
Dragoste deschisă
Am nevoie de ochii tăi
să privesc în afară
ca prin vizorul
care să-mi spună
dacă în părul tău
a căzut prinsă
de un picior acea seară
Am nevoie de fesele tale
să-mi fac munți
peste care să-mi trec
mângâierile scoase afară
când pe coapsele
mii de priviri se întrec
Am nevoie de sânii tăi
în clopote să-i preschimb
să mă latre legați
câinii răi
când pe buzele tale
buzele mele îmi plimb,
Pentru toate acestea
am nevoie de mine
nu înainte
de a avea nevoie de tine
nu înaintea înaintelui
de a avea nevoie
de acest poem deșănțat
cu gândul doar la
dragostea din pat.
Tablou cu ceas de masă stricat
Am venit
înainte de a pleca…
Cu genunchiul semănând
rugăciunea închinării…
Am adus pedeapsa
iubirii de a fi unul
în toate cele ce sunt…
Împreunarea
luminii și a întunericului
povestea în care mă pierd
în regăsirea celui care naște…
Toate acestea se întâmplă
cu moartea pe masă
în văzul ultimului sfârșit:
”…pe mine, / Mie redă-mă!”
Respirație cu ochii închiși
Am nevoie de vis
ca de perfuzii
Sunt dependent
de lumea imaginară
exemplul viu
dureros de viu
de mărturie măturisitoare
Dacă vreau să visez
am nevoie
de viața de apoi
trăită
în lumea aceasta.
ADI CRISTI