24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
După Crăciun urmează ultima haltă a anului aflat pe ultimii săi metri sau la ultimele sale răsuflări. Mai sunt câteva icnete și anul 2017 își va da sfârșitul. Așa cum se termină anul, tot așa se termină, atunci când ne vine sorocul, viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Suntem sortiți morții, așa cum nașterea face parte din începutul acestui drum de la naștere la moarte. Ne place sau nu, constatăm că viața ne ia în seamă doar în partea optimistă, pe teritoriul în care avem siguranța că ne este bine, doar în postura celor care acuză și mai puțin a celor care își asumă responsabilitatea de a construi, de a fi la dispoziția interesului general, fără ca cineva să se gândească mai mult la interesul său personal.
Anul 2017 fost un an corosiv. Un an acid. Anul în care a fost activată strada, în primul rând, pe fondul unor grave bâlbâieli guvernamentale. S-a tot scos în prim plan beneficiile financiaro economice fiscale ale guvernării PSD-ALDE, fără a evita să se încurce singuri în explicațiile surprinzătoare (din categoria ”răspunzi la întrebările pe care nu ți le-a pus nimeni”), care intrau în coliziune directă cu amânările sau chiar cu trecerea sub tăcere a unor promisiuni electorale. Sunt scoase în față doar câteva măsuri aplicate deja, fără a uita ca acestea să fie ambalate în staniolul exclamației ”am promis, am înfăptuit!” Pe fond nu putem să nu sesizăm o mare bâlbâială, accentuată de reacția străzii care chiar dacă își inspiră sloganurile din atitudinile tranșante, ce se doresc a fi strigate împotriva celor care gestionează astăzi Puterea în România. La fel de vizibilă este structura de rezistență a acțiunilor din stradă, adunate sub titulatura #rezist acțiuni decontate pe fond intereselor strict economice ale celor deranjați de noua filosofie economică a României, dar și a celor care și-au susținut ingerințele în asumarea conducerii țării, prin tot felul de șuntări și drumuri susținute pe firul scurt, acolo unde decizia, indiferent de atitudinea ei față de lege, are libertatea de a produce efecte. Nu orice fel de efecte, ci mai ales acelea care contează, acelea care pun în operă așteptările celor care doresc să dețină puterea, chiar dacă aceasta o obțin asemenea mișcărilor de sfori ale păpușarilor, aflați în spatele cortinei.
Trăim într-o ecuație greu de deslușit, fără a mai vorbi de dificultatea rezolvării ei. Nu cunoaștem încă, nici după un an de guvernare, câte necunoscute are această egalitate, care sunt termenii știuți și care sunt cei pe care vom trebui să-i aflăm din calcule și mai puțin din inspirație / donație / impunere. Avem nevoie, fără nici o exagerare, de proba rezolvări. Nu ne putem permite să riscăm aproximarea succesului guvernării PSD-ALDE, cu atât mai mult cu cât de succesul acesteia depind următorii trei ani, în care majoritatea confortabilă, necesară unei guvernări fără griji, poate să facă ceea ce își propune. Aparentul drumul liber s-a dovedit a fi mai anevoios decât un drum de munte, atâta timp cât scena politică românească a fost puternic virusată de ”microbii USR”, acești ciudați care au transformat Parlamentul într-o altfel de tribună de dezbateri, mult mai apropiată de circ și din ce în ce mai îndepărtată de dezbaterea de idei. Nu putem să nu sesizăm o apropiere izbitoare de psihologia ”piețarilor din #rezist” a ciudaților de la USR, din care o anume cață căcărău, domniță dusă rău de tot cu pluta, pe panta unei logici greu de urmărit, astfel încât dacă tot încercăm să stabilim un numitor comun, constatăm că cele două structuri de presiune se întâlnesc în punctele nevralgice ale celor care încercat că să-l aducă pe Soros în boxa vinovaților de astfel de deturnări, când ”bietul” miliardar nu este decât celebra cucuvea de la Palatul Cotroceni, care, după ce Ion Iliescu a plecat, a reușit în zilele noastre să fie reactivată.
Scena publică românească este din nou animată de tot felul de ținte false, numai bune să ne atragă atenția de la ce este important pentru destinul țării, purtându-ne de urechi, de guler sau de nas prin tot felul de colțuri, care mai de care mai urât mirositoare, astfel încât să nu reușim chiar atât de ușor să vedem ce interese sunt în lume, din fața cărora România a fost nu numai marginalizată, cât mai ales uitată de-a binelea.
Cred că ar trebui ca aceste jucăușe ONG-uri, sugative de bani publici profesioniste, care au tot început să se întâlnească ba cu Președintele, ba cu Primul Ministru (ghinionul lor este că Regele a murit, ne mai putând să-i ceară și Majestății Sale o audiență) ar trebui să vadă cine pune talpă țării, că tot timpul România, atunci când se discută viitorul ei, dă cu nasul de pământ, împiedicându-se de un picior lăsat în urmă, așa dintr-o nefericită întâmplare. Cine pune piedică României, evident dintre cei care se dau marii noștri susținători, că Putin nu reușește să ajungă la Prut?
ADI CRISTI
