Ieşenii îşi pot plăti, începând de astăzi, taxele şi impozitele locale

Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia Generală Economică şi Finanţe Publice Locale, anunţă că începând de astăzi, 3 ianuarie, se vor încasa toate impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului local, inclusiv cele aferente anului 2018, în regim de program normal, respectiv zilnic între orele 8.30 – 16.30, cu excepţia zilelor de joi, când programul este 8.30 – 18.30. Încasările se fac la casieriile din bd. Ștefan cel Mare şi Sfânt nr. 11-15, la camera 3 (corpul B, etajul I), la camera 15 (corpul B, parter) din imobilul situat în curtea interioară a Primăriei Municipiului Iaşi, cât şi la centrele de încasare din Centrele de Cartier: Tătărași (str. Vasile Lupu nr. 82), Nicolina (str. Petre Ţuţea nr. 2), Păcurari (șos. Păcurari nr. 34), Alexandru cel Bun (str. Tabacului nr. 1), Frumoasa (b-dul Poitiers nr. 22 – 26), precum și în imobilul din șos. Naţională nr. 43 – Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat Iaşi .Plăţile se pot efectua și prin virament cu ordin de plată şi online prin e-commerce sau ghiseul.ro. (E.M.)