IEȘIREA DIN MENTALITATEA ”CIUMEI ROȘII”

Există o întrebare care, la fiecare început (de regulă de An Nou) încearcă să se împrietenească cu noi. Aceasta este una pe cât de simplă, pe atât de plină de bun simț, dar care totuși este pe nedrept catalogată ca fiind retorică. ”Gata, e retorică, la revedere și nu mai avem cuvinte! Să trecem la lucruri de-a dreptul serioase, când de fapt acesta este de fapt lucrul cel mai serios pe care ar trebui să-l lămurim.

Există șansa de a ne schimba în bine? – Aceasta-i întrebarea! Noi toți, fără nici o excepție, suntem datori cu un răspuns sincer, fără menajamente, pe cât de direct pe atât de responsabil.

Într-adevăr, calea cea mai simplă și mai puțin costisitoare ar fi să spunem că nu mai avem nici o șansă, că nu ne mai putem schimba, că această mișcare nu ține de noi, ci de destinul nostru (sic!) ”Așa a fost să fie” – revine astfel la minima noastră participare la viața socială a comunității din care, cu sau fără voia noastră, facem parte. Evadarea din real este de fapt drumul cel mai scurt dintre a putea și nu se poate, mai ales în condițiile dezamăgirilor cronicizate la nivelul lipsei de responsabilitate. În astfel de situații, există și refugiul în minimalizarea rolului individului personalizat, îndepărtându-se prin haos de rezolvarea ecuației vieții. Totul este lăsat de individ la voia întâmplării, în timp ce masa de manevră a oamenilor adunați de-a valma, va fi folosită doar pentru slujirea acelor interese cu nume și prenume, adresă de domiciliu și cont în bancă. Menținerea în corpul electoratului a acestor stări de îmbrânceli, îmbulzeli, aiureli, va reuși (cum de altfel de poate observa și azi în piețele publice) să scoată din case pe naivi, creduli, dezinformați, mercenari ai intereselor altora, creând iluzia unui ”stat paralel” pentru care aceștia lucrează. Vorbeam despre cine poate exersa suveranitatea țării, conform Constituției, citând Art. 2 (”Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.)

În acest articolul se precizează fără nici un dubiu că ”aceasta aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum” și nicidecum ea nu poate fi asumată de un grup de persoane, fără legitimitatea poporului, legitimitate pe care acesta ți-o conferă prin votul universal dat în timpul alegerilor parlamentare, legal organizate.

Mai există un altfel de răspuns la întrebarea: Există șansa de a ne schimba în bine? – un răspuns pe care foarte mulți repondenți și l-au asumat sub formă de provocare. ”Da, există această șansă de a ne schimba!” Ne putem schimba pe termen lung sau foarte lung, atunci când cei care au sau au fost formați la mentalitatea păguboasă a regimului politic comunist vor pleca în acel loc plin de verdeață, lăsându-i liberi și neinfluențabili pe cei care au învățat despre comunism la modul obiectiv, enumerându-i mărețele realizări, dar și odioasele sale crime. Avem nevoie de o asumare pe viu, directă și responsabilă a tuturor celor care au aparținut regimului sau care au fost educați de regim, fie pentru inevitabila și necesara mea culpa, fie pur și simplu pentru efectuarea acelor analize, în urma cărora să se constate gradul de infestare cu otrăvitoarea mentalitate ”a ciumei roșii”.

Și în această a doua direcție există un drum scurt, dat de tăierea răului de la rădăcină și anume, prăsirea de bună voi a vieții publice de către cei care au avut legături cu vechiul regim, nu neapărat pentru a face rău cuiva, ci pur și simplu pentru a conduce și a-și asuma responsabilitatea unui plan de producție sau de cercetare. Comunismul a reușit să infesteze prin aer mase întregi de populație, cauzând mari pierderi pe care nici măcar azi, după aproape 30 de ani de dezinsecție, nu s-a reușit eliminarea totală a mentalității păguboase a acelui regim politic, care nu numai că a discreditat omul, ci pur și simpli i-a anulat demnitatea individuală, încercând să construiască o demnitate unică a omului multiplu, depersonalizându-l ca individ, dar cimentându-i forța, în forța conducătoare a clasei muncitoare și a țărănimii, peste care, la vreme de seară, se punea pătura intelectualității.

Se poate ieși din blocajul mediocrității în care am intrat singuri, doar prin asumarea responsabilității, impuse de asigurarea prin lege a unui sistem axiologic, fără de care să nu fie permis nici un pas înainte.

Totul este necesar să fie selectat de valoare, aceasta fiind singurul sistem de referință față de care să se analizeze gestul ieșirii în stradă, de exemplu, sau încercările hilare de a ignora votul majorității politice, fie el și conjunctural, dat la un anumit moment. Avem nevoie de dictatura legii pentru a evita dictatura străzii, antecamera anarhiei! Astfel vom găsi ieșirea din mentalitatea ”ciumei roșii”.

ADI CRISTI