Breaking News

Hollywood-ul se pregăteşte de o ceremonie a Globurilor de Aur

Hollywood-ul se pregăteşte de o ceremonie a Globurilor de Aur, care lansează în mod tradiţional sezonul premiilor din cinema, dominată la capitolul nominalizări de producţiile „The Shape of Water” şi „The Post”, iar la modul general de atmosfera creată în capitala mondială a filmului de afacerea Weinstein, relatează AFP şi Reuters.

Vor veni la fel de multe staruri ca de obicei duminică seară în Beverly Hills, unde se derulează gala, dar atmosfera ar urma să fie mai puţin festivă decât de obicei, într-un moment în care întreaga industrie a divertismentului trece printr-o introspecţie, scrie France Presse.

Potrivit Reuters, ceremonia de duminică va fi primul test al modului în care industria filmului va reuşi să facă faţă live, în lumina reflectoarelor, scandalului care a zguduit-o din temelii.

Fostul producător Harvey Weinstein este acuzat de peste o sută de actriţe şi foste colaboratoare de abuzuri mergând de la hărţuire sexuală şi până la viol. De la începutul scandalului în octombrie, o serie de mari nume de la Hollywood – precum Kevin Spacey, Brett Ratner, Dustin Hoffman, John Lasseter sau Jeffrey Tambor – au fost şi ele acuzate de abuzuri sexuale şi au fost înlăturate brutal de pe piedestalul pe care se aflau. Mai multe dintre aceste celebrităţi fac obiectul unor anchete, dar niciuna dintre ele nu a fost arestată.

„Acest potop de comportamente sexuale abuzive este povestea anului, deci ne putem aştepta ca aceasta să fie tema serii la Globurile de Aur”, a declarat Debra Birnbaum, redactor şef al secţiei pentru televiziune a revistei specializate Variety.

„Asta va influenţa totul, de la discursul introductiv al prezentatorului Seth Meyers până la cele de mulţumire, dar şi ţinutele participanţilor”, a adăugat ea, potrivit AFP.

Duminică, toţi ochii vor fi pe modul în care prezentatorul Seth Meyers va naviga în jurul „elefantului din cameră”, notează Reuters. „Misiunea lui este imposibilă. Nu poate ignora această chestiune extrem de fierbinte de la Hollywood. Mulţi se aşteaptă să facă un maraton de glume pe seama acestui scandal, dar nu este un motiv de glumă”, a declarat Tom O’Neil, fondatorul site-ului GoldDerby.com.

Seara de gală de la hotelul Beverly Hilton dă o idee privind filmele în vogă pentru Oscaruri, chiar dacă Globurile de Aur, decernate de circa 90 de jurnalişti din Asociaţia presei străine de la Hollywood (HFPA), reprezintă un barometru mai puţin fiabil decât alte premii decernate de profesioniştii din domeniu precum SAG sau DGA, sindicatul actorilor şi respectiv cel al regizorilor.

Însă, în pofida tuturor acestor lucruri, gala de decernare a Globurilor de Aur este o seară de multe ori mai distractivă şi mai festivă decât ceremonia Oscarurilor.

Din solidaritate cu victimele lui Harvey Weinstein şi ale altor prădători sexuali, mulţi actori şi actriţe ar urma să poarte ţinute negre pe covorul roşu şi să renunţe la veşmintele strălucitoare specifice unor astfel de evenimente.

Una dintre recentele iniţiative pentru combaterea hărţuirii sexuale, „Time’s Up” – campanie lansată de 300 de vedete printre care Natalie Portman, Reese Witherspoon, Nicole Kidman, Meryl Streep sau Jennifer Lawrence – vrea să apere victimele abuzurilor sexuale dincolo de Hollywood, până în sectoare mai puţin „strălucitoare” precum agricultura şi domeniul restaurantelor.

În total, 25 de premii vor fi acordate duminică: 14 pentru filme de marele ecran şi 11 pentru producţii de televiziune.

Filmul horror şi de satiră socială „Get Out” este unul dintre favoriţii la categoria comedie, în timp ce la categoria drame sunt favorite „The Shape of Water”, „The Post” sau „Dunkirk”.

Sasha Stone, care lucrează pentru site-ul specializat în premii cinematografice Awards Daily, afirmă că alegerea lui Donald Trump şi începutul preşedinţiei sale controversate explică în mare măsură de ce filmele fantastice sau horror au beneficiat de mai multă atenţie şi lauri în acest an.

„Într-un alt an, ‘Get Out’ nu ar fi, fără îndoială, un candidat atât de serios, dar combinaţia dintre coşmarul reprezentat de preşedintele nostru şi absenţa unui alt film care să-l eclipseze îi dă o şansă veritabilă de a fi favorit la Oscaruri”, a declarat ea pentru AFP.

Ea a subliniat că filmul depăşeşte cadrul strict al unui film de groază pentru că „este mai mult o metaforă privind ororile culturii noastre”.

În ceea ce priveşte „The Shape of Water” – un hibrid între „Beauty and the Beast” şi „E.T.” – el a intrat în graţiile criticilor datorită pedigriului regizorului său foarte respectat, Guillermo del Toro, notează AFP.

Potrivit Screen Rant, filmul este şi un omagiu adus vârstei de aur de la Hollywood, cu scene de step şi o atmosferă de film noir.

Totuşi, scrie DPA, competiţia ar putea fi dură la categoria dramă, unde mai sunt nominalizate „The Post”, filmul lui Steven Spielberg despre prima femeie din fruntea unui ziar american major (Meryl Streep), şi „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, care spune povestea unei mame (Frances McDormand) care intră într-un conflict public cu poliţia locală după uciderea fiicei sale.

În pofida anilor de polemică pentru denunţarea sexismului la Hollywood, nicio femeie nu a fost nominalizată la categoria cel mai bun regizor. Anul care a trecut a fost totuşi bogat în succese de critică şi comercială precum „Lady Bird”, de Greta Gerwig, „Wonder Woman”, de Patty Jenkins, „Mudbound”, de Dee Rees, „Detroit”, de Kathryn Bigelow, şi „The Beguiled”, de Sofia Coppola.

Nominalizarea lui Ridley Scott la categoria cel mai bun regizor – după ce acesta a trebuit să filmeze din nou secvenţe întregi din „All the Money in the World”, de urgenţă, cu doar câteva săptămâni înainte de lansare, după declanşarea scandalului sexual în care este implicat Kevin Spacey – a fost interpretată ca un semn de susţinere de către HFPA a victimelor abuzurilor sexuale şi a mişcării #MeToo.

Alţi doi actori din film se află pe lista nominalizărilor la Globurile de Aur. Este vorba despre Michelle Williams (cea mai bună actriţă într-o dramă) şi Christopher Plummer (cel mai bun actor în rol secundar), 89 de ani, care a reuşit să-l înlocuiască cu brio într-un timp foarte scurt pe Kevin Spacey, exclus din distribuţie.

Site-ul specializat GoldDerby pronostichează că statueta pentru cel mai bun actor într-o comedie sau musical va merge la James Franco („The Disaster Artist”), care ar urma să câştige premiul în faţa lui Daniel Kaluuya („Get Out”). De asemenea, acesta estimează că Saoirse Ronan („Lady Bird”) şi Margot Robbie („I, Tonya”) îşi vor disputa Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un film musical sau comedie.

La categoria cel mai bun film străin, filmul Angelinei Jolie despre genocidul din Cambodgia „First They Killed My Father”, concurează cu drama poliţistă franco-germană „In the Fade”, pelicula rusă „Loveless”, despre un cuplu înstrăinat care îşi caută fiul, producţia chiliană „A Fantastic Woman”, care relatează povestea unui cântăreţ transgen, şi satira suedeză „The Square”, în care o echipă de relaţii publice încearcă să atragă atenţia oamenilor asupra unui muzeu de artă.

În televiziune, miniserialul HBO „Big Little Lies” conduce cu şase nominalizări, urmată de „Feud: Bette and Joan”, în cursă pentru patru premii, în timp ce „The Handmaid’s Tale”, „Fargo” şi „This is Us” concurează pentru trei premii.

Amanda Spears, de la GoldDerby.com, se aşteaptă ca atenţia sporită acordată violenţelor sexuale să sporească şansele lui Shailene Woodley, care joacă rolul unei mame al cărui copil s-a născut în urma unui viol în „Big Little Lies”, pentru cel mai bun rol secundar feminin.

Ceremonia va fi difuzată în direct pe postul NBC începând cu ora 17:00 (01:00 GMT), iar defilarea starurilor pe covorul roşu va fi transmisă în streaming pe Facebook începând de la ora locală 15:00, pe pagina Globurilor de Aur. AGERPRES