Iranul a interzis învăţarea limbii engleze în şcolile primare

Iranul a interzis învăţarea limbii engleze în şcolile primare, a anunţat un responsabil din sectorul educaţiei, după ce liderii islamici au estimat că învăţarea timpurie a acestei limbi deschide calea ‘invaziei culturale’ occidentale, transmite agenţia Reuters.

‘Învăţarea limbii engleze în cadrul programei predate în şcolile primare guvernamentale şi neguvernamentale contravine legilor şi reglementărilor’, a declarat sâmbătă seară la televiziunea de stat Mehdi Navid-Adham, preşedintele Înaltului Consiliu al Educaţiei.

El a justificat această decizie prin faptul că, în viziunea autorităţilor de la Teheran, ‘în învăţământul primar, baza de predare a culturii iraniene elevilor este slabă’, adăugând că ar putea fi interzise şi cursurile de engleză neincluse în programa şcolară obligatorie.

De obicei în Iran engleza începe să fie predată elevilor pe la vârsta de 12-14 ani, dar unele şcoli au cursuri de engleză şi pentru elevii mai mici, iar unii copii participă după ore la cursuri de limbi străine organizate de institute private.

Liderii islamici iranieni au avertizat adesea asupra a ceea ce ei consideră a fi ‘invazia culturală’ occidentală, iar liderul suprem, ayatolahul Ali Khamenei, a protestat în anul 2016 faţă de ‘extinderea învăţării limbii engleze şi la grădiniţe’. Într-un discurs susţinut atunci în faţa profesorilor, el a spus: ‘Nu este vorba despre opoziţia faţă de învăţarea limbilor străine, ci faţă de promovarea unei culturi străine în ţară şi în rândul copiilor’.

Deşi nu s-a făcut vreo menţiune despre o legătură între interzicerea predării limbii engleze şi recentele proteste antiguvernamentale, respectivul anunţ a survenit în timp ce Gardienii Revoluţiei (unitatea de elită a armatei iraniene) a pus aceste proteste pe seama unor forţe străine, enumerând printre acestea SUA, Marea Britanie şi Israelul.AGERPRES