Breaking News

Gabriel Trifu, noul căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a României

Fostul jucător de tenis Gabriel Trifu a fost numit marţi în funcţia de căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a României, în timp ce Andrei Mlendea a fost instalat antrenor, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Tenis. “Comitetul Director al FRT, după discuţii cu toţi componenţii lotului naţional, a decis numirea fostului jucător Gabriel Trifu în funcţia de căpitan-nejucător al echipei de Cupa Davis a României. Acesta va fi ajutat de Andrei Mlendea, noul antrenor al echipei României”, se arată pe site-ul citat. Gabriel Trifu îl înlocuieşte pe Andrei Pavel, cel care a ocupat funcţia de căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a României până la finalul întâlnirii cu Israel din luna octombrie a anului trecut.