Un studiu nou realizat arată că mâncatul zilnic la ore fixe se poate dovedi benefic pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor care suferă de tulburări neurodegenerative.
Cercetarea a fost realizată pe șoareci care suferă de boala Huntington, iar în urma ei specialiștii au descoperit că restricționarea perioadei de hrănire la aceeași perioadă de 6 ore în fiecare zi, timp de 3 luni, a dus la îmbunătățirea calității somnului și a abilităților motorii.
Pentru realizarea studiului, cercetătorii de la Universitatea California din Los Angeles au studiat exemplare de șoareci, în vârstă de șase luni, care suferă de boala Huntington.
Jumătate dintre cobai au primit, zilnic, o cantitate constantă de mâncare, timp de trei luni. Cealaltă jumătate a primit aceeași cantitate, restricționată la același interval de șase ore, într-o perioadă în care, în mod normal, șoarecii sunt activi.
Aceștia din urmă au prezentat o îmbunătățire a calității somnului și a abilităților motorii și au manifestat un model mai convențional de activitate zilnică. Mai mult de atât, ei au afișat și un model mai tipic de expresie a genelor dintr-o regiune a creierului care are un rol deosebit de important în controlul motric și care este predispusă degenerării la persoanele care suferă de boala Huntington.
Rezultatele studiului au fost publicate în revista de specialitate eNeuro.
Boala Huntington este o afecțiune ereditară care determina distrugerea selectivă a unor celule nervoase ale creierului. Printre manifestările ei pot fi incluse: mișcări necontrolate, neîndemânare sau probleme de echilibru. Pe măsura ce afecțiunea evoluează poate fi afectată capacitatea de a merge, vorbi sau înghiți.
Sursa: |