Raluca Turcan a solicitat ca salariile profesorilor să fie plătite la timp

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a solicitat marţi ca salariile profesorilor să fie plătite la timp, adăugând că amânarea anunţată are drept cauză „dubla subordonare a şcolilor” atât faţă de Ministerul Educaţiei, cât şi faţă de consiliile locale.

„Salariile profesorilor sunt amânate la plată din cauza nepriceperii guvernului PSD! Şcolile au primit o înştiinţare din partea Inspectoratelor prin care se stabileşte data de salariu pe 14 ale lunii, nu 9 cum era până în prezent. Această amânare poate fi prelungită. Acest lucru s-a întâmplat deoarece, în luna decembrie, PSD a aprobat OUG 90/2017 prin care a stabilit că salariile profesorilor nu vor mai fi plătite din bugetele locale, ci prin Ministerul Educaţiei Naţionale. Reamintesc că o lege similară a fost semnată de Dragnea şi votată în Camera Deputaţilor, însă OUG 90/2017 a grăbit acest proces de centralizare! Prin urmare, şcolile au o dublă subordonare”, a scris Turcan, pe Facebook.

Potrivit Ralucăi Turcan, „în acest moment autorităţile locale nu ştiu cine este ordonatorul de credite şi din ce buget trebuie plătite salariile”.

„Şcolile sunt instituţii publice de interes local, bugetul lor este aprobat în şedinţa de Consiliu Local, în acelaşi timp cu bugetul local. Astfel, Consiliul Local a fost pus în situaţia de a aproba nişte bugete ale şcolilor care să includă şi salariile profesorilor, sume de care bugetul local nu dispune. Nu a fost prevăzut şi cum vor fi plătite acestea, neexistând norme de aplicare ale legii. Aparent, acum există doi ordonatori de credite – fapt nemaiîntâlnit. Un serviciu public nu poate să fie în acelaşi timp centralizat şi descentralizat”, a explicat prim-vicepreşedintele PNL.

Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar ieşean sunt nemulţumiţi că le-a fost schimbată data de virare a salariilor fără să fi fost anunţaţi în prealabil în timp util, a declarat luni, pentru AGERPRES, Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iaşi.

Reprezentantul sindical a precizat că abia vineri, 5 ianuarie, s-a aflat despre schimbarea datei de salariu a celor care lucrează în învăţământul preuniversitar.

Conform acestuia, banii vor fi viraţi direct de Ministerul Educaţiei Naţionale în conturile Trezoreriei, urmând ca fiecare unitate în parte să îşi stabilească o programare a plăţii salariilor. AGERPRES