În săptămâna 01.01 – 07.01.2018, la nivelul judeţului Iaşi s-a constatat o scădere a numărului de viroze respiratorii, conform statisticii oferite de Compartimentul de Epidemiologie a Bolilor Transmisibile. Astfel, la nivelul judeţului Iaşi, săptămâna trecută s-au înregistrat 2.792 de cazuri de viroze, cu 729 mai puţine faţă de săptămâna 25.12 – 31.12.2017. Şi în ceea ce priveşte pneumoniile, se înregistrează o uşoară scădere a numărului de cazuri, fiind raportate 533, faţă de 778, câte au fost înregistrate cu două săptămâni în urmă. Referitor la campania de vaccinare antigripală, conform ultimelor date centralizate, până în prezent s-au vaccinat 43.020 de persoane din judeţul Iaşi. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi mai are în stoc 16.840 de doze. În funcţie de categoriile de persoane, vaccinările au avut loc după cum urmează. persoane cu boli cronice (6 luni – 65 ani) – 14.344; medici şi alte categorii de personal – 4.342; copii şi bătrâni institutionalizaţi – 1.615; persoane peste 65 de ani – 22.678; gravide – 41; Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon se desfăşoară în continuare prin intermediul cabinetelor medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi. (E.M.)