SPAȚIUL LIMBII ROMÂNE

Dacă ”lupta de stradă” nu ar căpăta un puternic accent hilar, am fi îndreptățiți să credem că nu ne aflăm în România. Comicăria, în care eșuează de regulă gesturile fundamentale ale unei națiuni, cum ar fi națiunea română, definește lipsa unui caracter puternic, stabil și copleșitor pus în slujba identității poporului care anul acesta aniversează centenarul Marii Uniri. Un an plin de semnificații, un an în care națiunea română este chemată să treacă peste tot e ar putea să însemne superficialitate, șmecherie, delăsare, incoerență, prostie, slugărnicie, trădare, lipsă de responsabilitate și să reușească să-și articuleze coloana vertebrală a poporului care a știut să țină valorile culturii naționale la nivelul intențiilor de a fi un popor stăpân pe propria-i soartă, un popor care nu și-a permis niciodată să facă rabat de la demnitate, cinste, morală, astfel încât, memoria să-i pună la dispoziție acea continuitate de evenimente istorice, necesare identificării traseului poporului, de la origini și până în prezent. Pentru noi, românii, originile coincid cu începuturile nașterii vieții pe aceste pământuri, care au învățat odată cu strămoșii strămoșilor noștri limba ce astăzi continuăm să o vorbim, fără opreliște, fără nici un fel de condiționare, ci doar pentru că ea este limba pământului născut odată cu noi, urmașii urmașilor celor care au descoperit țara în spațiul limbii române, limbă care acum o sită de an a primit definitiv dreptul de a se numi limbă națională, limba poporului român, popor care și-a regăsit atunci granițele istorice în interiorul cărora timp de 22 de ani a reușit să demonstreze care este adevărata valoare a acestui popor, definind spațiul carpato-dunărean-pontic, sau mai exact ”De la Nistru pân la Tisa / Tot românul plânsu-mi-s-a / Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.” Poezia Doina, de M. Eminescu poare fi considerată unul din acele acte de deșteptare pe care le-a semnat, în cele din urmă, poporul român (vorbim de anul 1883, când Poetul Național avea 33 de ani de viață și încă doar șase ani de trăit)
Nu putem să trecem mai departe fără să amintim un succint comentariu asupra acestui poem, devenit în regimul comunist ”poemul interzis al poporului român”.
”Definitivarea poeziei „Doina” a fost făcută în primăvara anului 1883, când Eminescu, ca trimis oficial al ziarului „Timpul” din Bucureşti, a mers la Iaşi unde se dezvelea Monumentul ecvestru al lui Ştefan cel Mare, în faţa Palatului Domnesc, astăzi Palatul Culturii, operă a sculptorului francez Emanuel Frémiet (cel care realizase şi statuia lui Mihai Viteazul, inaugurată în 1876 în faţa clădirii Universităţii din Bucureşti). Ar fi vrut să citească poezia în faţa mulţimii adunate la dezvelire, dar în ultimul moment s-a răzgândit, preferând să meargă cu Creangă, şi probabil şi alţi câţiva prieteni, la „Bolta Rece”, la un pahar de vin. Totuşi, seara, la o adunare ad-hoc al „Junimii” ieşene, Eminescu citeşte poezia „Doina”. „Efectul acestor versuri pesimiste care contrastau aşa de mult cu toate celelalte ode ce se compusese cu ocaziunea acelei strălucite serbări fu adânc, indescriptibil. În contra obiceiului Junimii, căreia nu-i plăcea să-şi manifeste entuziasmul, pentru întâia dată de 20 de ani de când există societatea, un tunet de aplausuri isbucni la sfârşitul cetirii şi mai mulţi dintre numeroşii membri prezenţi îmbrăţişează pe poet.”, spunea Iacob Negruzzi, amfitrionul serii literare. Poezia a apărut ulterior, pentru prima dată, la 1 iulie , în revista „Convorbiri literare”.
Și astăzi ce se întâmplă cu aceeași țară? Astăzi ”străinătatea” ajunge să aibă pașaport românesc, să se fi născut chiar din pământ românesc, chiar dacă acele scursuri își revendică naționalitatea de la alte popoare, de altfel numai bune de respectat. Vorbim despre maghiarii din România, care dovedesc cu fiecare zi care ne apropie de 1 decembrie 2018, acolo unde vom atinge centenarul României Mari, fără Ungaria deasupra noastră, că tot timpul românii l-au stat ca un ghimpe în gâtlejul grofisicat (de la grof citire), ce le-a dat un real sentiment de nesuportat și de nerostire a limbii române, limba în care s-au scris cele mai tulburătoare pagini de istorie, ce au așezat pe fiecare la locul potrivit și binemeritat. Revenind pe scena politică a țării , cele trei formaţiuni politice maghiare din România, respectiv UDMR, PPMT și PCM, au semnat la Cluj-Napoca, o luare de poziţie comuna în vederea alinierii conceptelor de autonomie. Documentul a fost semnat de liderii celor trei formațiuni politice, Kelemen Hunor(UDMR), Szilagyi Zsolt (PPMT) și Biro Zsolt (PCM).
UDMR si PCM au semnat, in 21 martie 2014, un parteneriat strategic care a vizat, printre altele, înființarea unui grup de lucru comun pentru proiectele privind autonomia culturală transilvană și autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc.
În urma acestui parteneriat, la alegerile din 2016, PCM a primit doua locuri eligibile de parlamentari pe listele UDMR, în judeţele Covasna și Mureș”.
Absurdă ar fi situația în care poporul român, își va sacrifica din nou teritoriu doar pentru a ține cont de ce dorește Europa, trecând cu vederea peste ceea ce și-au dorit cei care au murit apărându-și peticul de pământ, astfel încât moartea li s-a părut un fapt minor în comparație cu ceea ce au lăsat moștenire viitorimii: O țară, și nu orice fel de țară! O țară numită România, care a încăput doar într-un singur spațiu, în spațiul limbii române.
ADI CRISTI