Grupul de inițiativă civică „Împreună pentru A8” a organizat vineri, 12 ianuarie, o dezbatere cu tema „Echitate pentru Moldova. Construirea Autostrăzii Ungheni – Iași – Târgu Mureș, obiectiv strategic național”. Evenimentul, care a avut loc la Hotelul Unirea şi a durat aproximativ trei ore, a adunat reprezentanți ai Ministerului Transporturilor (MT), Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (MMB), mediului de afaceri, societății civile, mediului universitar și mass-media, precum și reprezentanți ai conducerilor consiliilor județene, primăriilor, parlamentari și europarlamentari din mai multe județe din Moldova, Ardeal și Republica Moldova. Din partea Ministerului Transporturilor au fost prezenţi Cătălin Bălan, secretar de stat, și Mariana Capră, director adjunct în cadrul Direcției Inginerie și Analiză Documentații – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. În cuvântul lor, cei doi reprezentanţşiai Guvernului au făcut o scurtă prezentare a proiectului și au anunţat sumele estimate pentru realizarea celor trei tronsoane în care a fost împărțită autostrada care leagă Moldova de Ardeal. Astfel, conform reprezentanților ministerului menționat, tronsonul Târgu Mureș – Ditrău este evaluat la suma de 2,1 miliarde de euro, tronsonul Ditrău – Târgu Neamț la 4,3 miliarde de euro, iar tronsonul Târgu Neamț – Iași la 2,6 miliarde de euro. Prezent la eveniment, primarul Mihai Chirica nu a ezitat să critice atât conducerea Guvernului și a PSD, precum și pe mai mulți parlamentari PSD de Iași pentru atitudinea față de acest proiect. „De la Ministerul Transporturilor au fost trimiși doi subordonați, care execută niște comenzi pe care trebuie să le ducă la bun sfârșit în funcție de competența fiecăruia. Nu aș trage în cei prezenți, ci în cei absenți. Nu este în atribuția doamnei Mariana Capră, nici măcar a secretarului de stat să decidă dacă se face sau nu Autostrada A8. Marii absenți atunci când vine vorba despre această autostradă sunt Liviu Dragnea și premierul României. Sunt singurele persoane care puteau face ceva pentru această Autostradă A8. Nu văd nicio soluție viabilă în 2018 pentru acest proiect. Îmi este rușine că în sală sunt mai mulți parlamentari PSD care au semnat pentru autostradă, dar au votat împotriva ei. Au votat un buget împotriva Regiunii de Nord – Est. Din lista de investiții propusă pentru anul în curs, regiunii noastre i-au fost alocate 4,58% din suma totală. Acesta este felul în care ei se simt datori față de ieșenii care i-au votat. Nu și-au făcut datoria față de țară, ci doar față de partid. Nu aș mai vrea să discut cu ei despre o asemenea situație și sper ca lumea să se trezească. Ar trebui să ia taurul de coarne și să arăte că democrația nu înseamnă numai obediență și nesimțire, ci și decizia de a face ceva pentru comunitățile care suferă. Este o rușine pentru Regiunea de Nord – Est, pentru Moldova lui Ștefan cel Mare și a lui Alexandru Ioan Cuza. Este o rușine că la 100 de ani de la Marea Unire nu am reușit să facem nimic pentru acest colț de țară”, a declarat primarul Mihai Chirica. La finalul întâlnirii, cei prezenți au semnat un memorandum în vederea realizării unui pact politic național pentru infrastructură rutieră, realizarea unei comisii interministeriale care să implementeze Strategia de dezvoltare a infrastructurii rutiere de transport, precum și asumarea politică și guvernamentală, transparentizarea și analizarea temeinică a proiectului Autostrăzii A8. (E.M.)