Breaking News

Premierul Pavel Filip a participat la Gala premiilor anuale în domeniul culturii, ediția 2018

Prim-ministrul Pavel Filip a participat astăzi la Gala premiilor anuale în domeniul culturii, ediția 2018, organizată cu prilejul Zilei Naționale a Culturii. În cadrul evenimentului au fost premiați 14 oameni de cultură, care s-au făcut remarcați prin creațiile lor pe parcursul anului trecut, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

În alocuţiunea sa, premierul Pavel Filip a felicitat laureații și a subliniat că Ziua Națională a Culturii, marcată odată cu ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu, este un prilej de a reflecta asupra fenomenului cultural din Republica Moldova, dar și de a transmite un mesaj de recunoștință, prețuire și încurajare tuturor creatorilor de frumos.

„Odată cu aprecierea celor mai notorii muzicieni, scriitori, oameni de teatru, artiști plastici, bibliotecari, muzeografi, cineaști, animatori ai vieții culturale de la sate și orașe, reconfirmăm încă o dată determinarea noastră de a realiza în totalitate prevederile Strategiei „Cultura 2020”. Prin acestea culturii i se conferă, pe bună dreptate, statutul de prioritate națională”, a declarat Pavel Filip. În context, Prim-ministrul a reiterat că Executivul continuă să întreprindă eforturi în vederea îmbunătățirii condițiilor de muncă și de remunerare a celor care activează în domeniu.

Totodată, Pavel Filip spus că un accent aparte, în negocierile cu partenerii externi, va fi pus pe proiectele culturale. În această ordine de idei, a fost menționată restaurarea Cetății Soroca, a Hanului lui Manuc de la Hâncești, a Muzeului Național de Arte, a Sălii cu Orgă.

Ziua Naţională a Culturii este marcată anual la 15 ianuarie, începând cu 2012. Cu această ocazie, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării organizează, în perioada 13-20 ianuarie curent, mai multe acțiuni culturale, precum expoziții și ateliere de creație, spectacole literar-muzicale și dramatice, depuneri de flori și omagii aduse marelui poet Mihai Eminescu.