Liviu Dragnea: I-am prezentat preşedintelui în mod oficial şi direct propunerea noastră, în persoana doamnei Viorica Dăncilă

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat miercuri, la Palatul Cotroceni, că i-a prezentat şefului statului, Klaus Iohannis, în mod oficial şi direct, propunerea social-democraţilor pentru funcţia de premier – europarlamentarul Viorica Dăncilă.

„I-am prezentat preşedintelui în mod oficial şi direct propunerea noastră, în persoana doamnei Viorica Dăncilă. I-am prezentat şi procedura prin care a fost desemnată ca şi propunere în cadrul Partidului Social Democrat”, a declarat Dragnea, după consultările cu şeful statului.

El a precizat că Daniel Chiţoiu, din partea ALDE, l-a informat pe preşedintele Iohannis că miercuri, în forul statutar al ALDE, a fost adoptată în unanimitate decizia de a o susţine pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier.

De asemenea, Liviu Dragnea a precizat că i-a prezentat şefului statului un tabel cu parlamentarii PSD – ALDE care o susţin pe Dăncilă, pentru a-l informa corect pe preşedinte că „nu există niciun fel de problemă în majoritatea parlamentară”.

„Am făcut asta pentru că în ultimele zile au apărut tot felul de informaţii în spaţiul public că am pierdut majoritatea, că sunt parlamentari care nu vor susţine această propunere”, a spus Dragnea.

Liderul social-democraţilor a menţionat, totodată, că l-a informat pe şeful statului în legătură cu faptul că, marţi şi miercuri, au avut loc mai multe discuţii cu Viorica Dăncilă, atât în cadrul Comitetului Executiv, cât şi în cadrul coaliţiei, vorbindu-i preşedintelui Klaus Iohannis şi despre angajamentul ei de a-şi asuma programul de guvernare.

„I-am prezentat argumentele care ne-au făcut pe noi să o propunem şi anume – o experienţă bogată în ceea ce priveşte Parlamentul European şi o relaţionare bună cu membrii Comisiei Europene. De asemenea, câteva din obiectivele doamnei Viorica Dăncilă, pe care, dacă va avea şansa, i le va prezenta preşedintelui, şi anume pregătirea serioasă pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii anul viitor, de asemenea angajamentele asumate în faţa noastră de doamna Dăncilă cu privire la indicatorii macro-economici importanţi, nedepăşirea deficitului, angajamentul de 2% pentru Apărare. De asemenea, investiţiile care vor trebui să crească în 2018, măsurile sociale cu privire la salarii şi pensii şi nu numai. (…) De asemenea, calităţile umane pe care le are doamna Viorica Dăncilă: este o doamnă neconflictuală, o doamnă care în permanenţă a fost dedicată dialogului şi care a avut relaţii bune cu absolut toată lumea”, a mai afirmat Liviu Dragnea. AGERPRES