Din cauza ninsorii căzute în noaptea de miercuri spre joi, în mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi, în special din mediul rural, cursurile au fost astăzi suspendate. Astfel, potrivit inspectorului şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Iaşi, Genoveva Farcaş, joi, 18 ianuarie, un număr de 21 de şcoli din judeţul Iaşi şi-au suspendat cursurile, din cauza drumurilor impracticabile, ca urmare a ninsorii căzute în timpul nopţii. „Este vorba despre unităţi şcolare, toate din mediul rural, care şi-au suspendat cursurile din cauza condiţiilor meteorologice. Printre unităţile de învăţământ aflate în această situaţie se numără cele din Drăguşeni, Mădârjac, Tansa, Scânteia, Româneşti, Trifeşti şi Focuri. Inspectoratul Şcolar Judeţean ţine permanent legătura cu conducerile acestor unităţi şcolare şi, de asemenea, se află în contact direct permanent cu Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, în legătură cu situaţia actualizată a deszăpezirii drumuriulor din localităţile judeţului. Sperăm ca pe parcursul zilei de joi, situaţia să revină la normal, iar cursurile să fie reluate începând de mâine”, a declarat Genoveva Farcaş, într-o conferinţă de presă, susţinută la sediul inspectoratului. Din cauza vremii nefavorabile, peste 6.500 de elevi şi profesori nu au ajuns joi la cursuri, în judeţul Iaşi. Potrivit meteorologilor, vremea în judeţul Iaşi în perioada următoare se va afla în curs de ameliorare. Ninsorile vor înceta, iar temperatura aerului va cunoaşte o creştere uşoară. (Edmond Macri)