Efectivul de salariați din judeţul Iaşi la data de 30.XI.2017, a fost de 162.433 de persoane, în creştere cu 5.200 persoane (+3,3%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2016 şi în scădere cu două persoane, comparativ cu sfârşitul lunii octombrie 2017. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, în luna noiembrie 2017, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Iaşi a fost de 3.310 lei (+18,2% faţă de luna noiembrie 2016), iar cel mediu net de 2.380 lei (+17,8% faţă de luna noiembrie 2016); comparativ cu luna octombrie 2017 s-a înregistrat o creștere cu 2,2%, atât la câştigul brut, cât și la cel net. Faţă de media pe ţară, câştigul salarial mediu net din judeţul Iaşi, realizat în luna noiembrie 2017, a fost mai mic cu 3,4%. Indicele câștigului salarial real pentru luna noiembrie 2017 faţă de luna noiembrie 2016, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, în judeţul Iaşi a fost de 114,1%, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a salariului a crescut cu 14,1%. (E.M.)
Related Articles
Bogdan Stan: ANAF nu își face calendarul de acțiuni de control în funcție de declarațiile anumitor politicieni
7 iulie 2017 21:49
Violeta Alexandru: Situaţia în care se află angajaţii de la ITM, care au primit salariile diminuate, a apărut din cauza dezinteresului manifestat de conducerea instituţiei
16 decembrie 2019 17:39
Lucrări de eficientizare energetică a clădirii Spitalului Clinic de Recuperare, realizate cu fonduri europene
2 februarie 2018 18:50
Kosarom Fine Store și Plăcintele Domnești, noile atracții pentru pofticioși, din Palas
9 octombrie 2020 10:14
Check Also
Close
-
Cutremur cu magnitudinea 3,4 pe Richter, în judeţul Vrancea5 februarie 2018 11:30