Medicii i-au recomandat lui Donald Trump să facă mai multe exerciţii fizice

Medicii i-au recomandat să facă mai multe exerciţii fizice, însă nu este de aşteptat ca Donald Trump să meargă la sala de fitness – preşedintele american spune că face destulă mişcare pe terenul de golf şi la complexul de la Casa Albă, a relatat miercuri Reuters.

„Am parte de exerciţii. Adică merg, fac una-alta”, a declarat Trump, în vârstă de 71 de ani, într-un interviu pentru Reuters realizat în Biroul Oval.

„Alerg până la o clădire de lângă. Fac mai multe exerciţii decât crede lumea”, a adăugat el.

Medicul de la Casa Albă, Ronny Jackson, a spus marţi că starea de sănătate a lui Trump este excelentă, dar că trebuie să mai scadă în greutate, să mănânce mai sănătos şi să facă exerciţii mai des.

Trump, care este un iubitor de fast-food, a salutat concluziile lui Jackson, care a fost medicul şi al altor preşedinţi americani, însă a părut prudent faţă de nu prea subtila sugestie de a folosi facilităţile pentru exerciţii fizice de la Casa Albă.

„Mulţi merg la sala de fitness şi fac exerciţii timp de două ore. Am văzut oameni… apoi se operează la genunchi când ajung la 55 de ani şi se operează la şold şi fac lucruri de acest fel. Nu am astfel de probleme”, a spus Trump.

El a subliniat însă că este deschis la a-şi schimba regimul alimentar, mâncând poate porţii mai mici la mesele de la Casa Albă.

Predecesorii lui Trump, democratul Barack Obama şi republicanul George W. Bush, erau pasionaţi de exerciţii fizice, însă Trump nu are un astfel de program zilnic. Trump spune că face exerciţii jucând golf, deşi de obicei se plimbă pe teren cu maşinuţa de golf, comentează Reuters.

Mersul pe jos ar însemna să stea pe terenul de golf mai mult decât şi-ar dori, a mai spus el: „Nu vreau să stau atât de mult”.

Trump este considerat supraponderal, la o înălţime de un metru şi 90 de centimetri şi la o greutate de 108 kilograme.

„Mulţi dintre noi ar putea să slăbească puţin”, a mai declarat el, după care s-a uitat cu atenţie la reporterii Reuters din încăpere, spunându-le că sunt „într-o formă destul de bună”.

În ceea ce priveşte acuitatea sa mintală, Trump a subliniat rapid verdictului medicului său conform căruia a trecut cu brio un test cognitiv, la care s-a referit folosind aluzii răutăcioase la predecesorii săi Barack Obama, George W. Bush şi Bill Clinton, pe care i-a acuzat că nu au făcut mai mult pentru a combate ameninţările din partea Coreei de Nord.

„Presupun că şi-au dat seama că sunt nevoiţi să o lase pe seama unui preşedinte care a obţinut cele mai bune rezultate la aceste teste. Ce pot să vă spun?”, a mai afirmat el.

Trump a declarat de asemenea că i-a impresionat pe medici cu o performanţă recentă pe banda de alergat.

„Am folosit banda de alergat pentru prima dată după destul de mult timp, era într-un unghi foarte abrupt, şi am stat pe ea foarte mult timp. Au fost surprinşi şi au spus: ‘Puteţi să vă opriţi, este uimitor’. Iar eu am spus: ‘Pot să continui mult mai mult dacă vreţi'”, a afirmat Trump.

El a spus că a mai ţinut cu succes dietă şi până acum.

„Întotdeauna am crezut în dietă, pentru că sunt puternic, ştiţi? (…) Sunt puternic din punct de vedere fizic”, a mai spus el.

„Oamenii care se ocupă de mâncare la Casa Albă sunt extraordinari, dar cred că pot face porţiile puţin mai mici şi poate mai reducem din ingredientele care îngraşă. Sunt de acord cu asta”, a declarat Trump. AGERPRES