Mobilizare importantă de muncitori şi utilaje pentru eliminarea efectelor negative ale ninsorii

Ninsoarea şi vântul puternic care s-au abătut în noaptea de miercuri spre joi asupra municipiului Iaşi nu au mai luat, la fel ca în anii trecuţi, prin surprindere autorităţile locale, acestea mobilizându-se pentru eliminarea în cel mai scurt timp a efectelor provocate de intemperii. Astfel, după cum informează Biroul de presă al Primăriei, între orele 20.00 și 8.00, echipele Citadin S.A. au acționat pe 11 trasee din oraș cu nouă autobasculante, şapte sărărițe, 19 lame, patru buldoexcavatoare cu cupă și patru încărcătoare frontale și au mobilizat 24 de muncitori, nouă șefi de trasee, un dispecer, un supracontrol și un șofer supracontrol. Cu această ocazie, pe străzile din oraş au fost răspândite 354 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitor pe toate traseele și opt tone de clorură de calciu în zonele centrale. În stocurile Citadin S.A. se mai află în acest moment 352 de tone de material antiderapant, 58 de tone de clorură de calciu, 1.678 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitor și 3.480 de tone de nisip. Pentru întregul sezon rece, Citadin S.A. are la dispoziție 108 utilaje și autovehicule, cu aproape 20 mai multe decât anul trecut, și are contracte semnate pentru 7.000 tone de sare, 3.000 tone de clorură de calciu și 2.000 tone de nisip. Și Salubris S.A. s-a mobilizat noaptea trecută. Astfel, 17 muncitori și o autobasculantă, un autovehicul Ladog, trei  multicare, trei utilaje Milfisk, două utilaje Kramer și o volă au răspândit 1,8 tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitori și 600 de kilograme de clorură de calciu, în special în zona trotuarelor. Echipele Salubris S.A. au intervenit și în cursul zilei de joi pentru a face trotuarele circulabile. 23 de muncitori ai Companiei de Transport Public S.A. au răspândit patru tone de cloruă de sodiu tratată cu inhibitori și 1,5 tone de clorură de calciu. Reprezentanții Companiei de Transport Public au acționat noaptea trecută cu două autobasculante, două scări mecanice, o lamă, o volă, o macara, două tractoare cu lamă și patru tramvaie, pentru a păstra funcţionale traseele de tramvai şi macazurile.  Echipele Servicii Publice S.A. au intervenit în zonele de versanți, pe scări și pe punțile pietonale, pe șase centre de activitate, pe care au acționat nouă utilaje. De asemenea, reprezentanții societății au curățat zăpada de pe aleile din cimitire și parcuri și spații verzi și au intervenit pentru a înlătura crengile căzute din cauza vântului puternic și sub greutatea zăpezii. Poliția Locală a fost și ea prezentă la stradă cu 11 patrule, care au monitorizat întreaga rețea stradală din municipiu, pentru a dirija traficul, dar și pentru a semnala celorlalte direcții și societăți ale municipalității problemele observate. Astfel, polițiștii locali au identificat nouă persoane defavorizate care sufereau de frig în adăposturi improvizate, din care cinci au fost conduse la Adăpostul de Noapte al Direcției de Asistență Comunitară din str. C. A. Rosetti. În altă ordine de idei, Poliția Locală recomandă reprezentanților asociaţiilor de proprietari, persoanelor fizice şi agenţilor economici să ia măsuri de îndepărtare a zăpezii de pe trotuarele din zonele pe care le administrează, îşi au domiciliul sau îşi desfăşoară activitatea comercială. De asemenea, cetăţenii sunt îndemnați să nu arunce zăpada pe partea carosabilă şi să o depoziteze la o distaţă de 0,30 metri de bordura carosabilului, pentru a fi ridicată în cel mai scurt timp de societăţile specializate, iar în caz de formare a poleiului trotuarele să fie presărate cu nisip sau sare. Persoanele care nu se conformează somaţiilor primite de la Poliția Locală riscă amenzi contravenţionale cu valori cuprinse între 190 şi 370 lei, conform Hotărârii Consiliului Local Iaşi nr. 172 / 2002 privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei în municipiul Iaşi. Veolia Energie S.A. nu a raportat avarii pe magistrale sau pe rețelele secundare. În stocurile Veolia Energie S.A. mai sunt circa 98.000 de tone de cărbune, suficient până la finele sezonului rece, iar consumul mediu zilnic în această perioadă este de circa 900 de tone. Conducerea municipalității face apel la persoanele vulnerabile să evite ieșirile care nu sunt strict necesare și, totodată, îndeamnă ieșenii să anunțe dacă au cunoștință de persoane care sunt în dificultate și nu se pot deplasa. Problemele legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon 0232 236 000. Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale este disponibil numărul de telefon al Salubris S.A. 0232 270 223. De asemenea, Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232 232 099, la sediul din str. Bucium nr. 30 sau prin e-mail: politialocalais@yahoo.com. (E.M.)