Programatorii cu studii medii care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior vor fi scutiţi de impozitul pe salariu de la 1 februarie 2018, a anunţat, joi, Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Măsura vizează un număr aproximativ de 15.000 de programatori, în plus faţă de cei scutiţi până în prezent. Cei care vor să beneficieze de această scutire trebuie să facă dovada înscrierii în învăţământul superior.
„Aceasta este o măsură prevăzută în programul de guvernare, promovată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale care susţine astfel industria IT. Măsura este menită să contribuie la creşterea ponderii sectorului IT&C în PIB la 10% până în 2020”, spun reprezentanţii MCSI.
De asemenea, ordinul sprijină atingerea indicatorilor de ţară privind ponderea absolvenţilor de facultate în totalul populaţiei din România. Până în prezent, erau scutiţi de impozitul de venitul salarial doar absolvenţii de studii superioare.
Ordinul comun al MCSI, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Ministerului Educaţiei Naţionale a fost publicat în Monitorul Oficial.
Conform unui studiu al Asociaţiei Române pentru Industria Electronică şi Software, publicat în luna decmbrie 2017, industria IT din România şi-a dublat veniturile în 6 ani, ajungând o piaţă ce valorează aproximativ 5 miliarde de euro.
Astfel, numărul companiilor din IT la nivel naţional a crescut în perioada 2011 – 2016 de la 9.823 la 14.339 şi se previzionează că va depăşi numărul de 17.000, cifra de afaceri cumulată a firmelor de IT dublându-se în ultimii 6 ani, la 5 miliarde de euro. În perioada 2011 – 2016, s-au înregistrat, practic, cu aproape 50% mai multe firme cu profil informatic, în contextul în care segmentul IT deţine o pondere din ce în ce mai crescută în economia naţională, depăşind, împreună cu domeniul tehnologiilor comunicării, 6% din PIB.
În cele 14.339 firme înregistrate în anul 2016 lucrau peste 100.000 de angajaţi, numărul acestora crescând cu 75% în ultimii şase ani, potrivit studiului menţionat. AGERPRES