24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Nimic nu este bun în România! Aceasta ar fi concluzia pe care suntem nevoiți să ne-o asumăm dacă ne raportăm la unii sau la alții. La modul în care ”Tinerii frumoși și liberi”, cu nume de scenă #rezist, reacționează sau ”Oamenii lui Liviu Dragnea”, cu piepturile umflate de vântul izbânzii, reacționează. Deja au început să fie posibile schimbarea de tabere și de străzi, cum ar fi mutarea cu tot cu calabalâc (copii, câini și câteva mâțe) din Piața Victoria în Piața Palatului Cotroceni, acolo unde idolul hastag-ienilor, nimeni altul decât ”creația lor”, Klaus Iohannis, este gratulat cu tot felul de huiduieli și ”dezamăgiri profunde”, din categoria, ”îți luăm jucărelele și plecăm, nu ai decât să te joci singur cu degetele și cu buzele!”. Mai mult, opoziția politică, de această dată minimalizată până la ridicol de voința electoratului, se află și ea întreabă, chiar dacă nici glas nu mai are, nici neuroni care să se înțeleagă între ei nu mai are. Seamănă, în ansamblul ei (PNL, PMP, USR) cu o corabie aflată în derivă, fiind mai mult atentă la un loc prielnic pentru naufragiu decât să încerce să găsească o ieșire în larg, cu vădita intenție declarată de a găsi Pământul Făgăduinței, acolo de unde s-a inspirat Traian Băsescu când vorbea despre”Să trăiți bine”!
Pe scena politică a țării aleargă de unul singur (și poate de aceea bezmetic) PSD, ținând mâna de prințesă a ALDE, este adevărat, cu un Călin Popescu Tăriceanu pe cât de greoi în mișcări pe atât de ager în mesajele politice, consecvent și responsabil în tot ceea ce spune.
Premierul desemnat Viorica Dăncilă pare a fi, de la o primă citire, o pasăre care nu va pieri pre limba ei, chiar și numai pentru că asemenea conorăşenei de Videle, Carmen Dan, face doar ceea ce nu poate să-l supere pe El Maximo, Teleormăneanul! Vorbim deja de noua funcție de prim ministru-cureaua de transmisie, funcție atât de necesară lui Liviu Dragnea pentru a conduce el Guvernul din Palatul Victoria, sub numele de cod Viorica Dăncilă. Deocamdată țara respiră în anul centenar al Marii Uniri. Se poate spune că o astfel de respirație este una artificială mai ales când țara vibrează sub presiunea noii reformei fiscale, ce începe să-și arate colții, chiar dacă, în toată perioada de pregătire a populației, ne erau prezentate mărețele avantaje ce vor decurge din aplicarea ei. Astăzi, în prima lună a anului de grație 2018 începem să descoperim fața hidoasă a salvării noastre, mai ales când descoperim că, de fapt, am ajuns sclavii statului. Plătim mai mulți bani la stat prin taxe decât ne rămân nouă de supraviețuire. Nu vom simți niciodată că trăim, dacă vom da statului mai mult din jumătatea câștigului nostru brut, fără a putea să avem puterea de a contrazice că staul acesta minunat și grijuliu nu ne-a mărit salariu, prin mâna mângâietoare a PSD, cu 25% (sic!)
Da, este un adevăr vizibil și de necontestat așa cum tot de necontestat este și direcționarea acestei majorări de 25% nu în buzunarul nostru, al celui care prestează munca ce aduce statului în primul rând plus valoarea acesteia, ci pur și simplu în sacul cel mare și fără de fund al statului. Să aibă guvernanții acele mirifice resurse pe care să le împartă după cum vor interesele lor, astfel încât poziția de acolo de sus, din vârful Puterii, să fie de invidiat, de râvnit și greu de lăsat. NU este mai mare bătălia pentru a ajunge sus, cât bătălia pentru a rămâne acolo sus, unde curg acele râuri de lapte și miere. Noul Guvern care va fi articulat tot de Partid, fără ca Liviu Dragnea să mai vorbească tare la microfon, uneori chiar apăsat, va fi de fapt expresia interesului liderului PSD, din ce în ce mai hulpav, din ce în ce mai paranoia, din ce în ce mai detașat de rănile însângerate pe care le provoacă în aceleași condiții de buletin meteo, cu sângele pe buze, de parcă nici domnia sa nu este dispus să mai refuze acest roșu de buze, seducător și greu de refuzat.
Viorica Dăncilă poate deveni fără nici o greutate prim ministrul României căruia în stă foarte bine ia și fota, catrința și opincuțele, puse în strălucire de amintitul contur roșul, cărnos și seducător, cel care pe drapelul țării este decodificat ca fiind roșul sângelui vărsat pentru apărarea hotarelor țării. Astfel, ne aducem din nou aminte de Centenarul Marii Uniri, sărbătoare pentru care această țară, cu valențe din ce în ce mai credibile de țărișoară, ar trebui să se ia singură în seamă pentru a-i obliga pe hoții lumii, care ne-au tot jecmănit, să conștientizeze faptul că au mari datorii față de România, că este timpul să se astâmpere și să țină minte că în decursul istoriei, de fiecare dată, am ieșit victorioși, chiar și atunci când zece mii de plăieși au încurcat planurile Înaltelor Porți, care aveau deplasate pe câmpul de luptă o sută de mii de invadatori.
Încetul cu încetul un nou guvern se va forma încercând să scrijelească în continuare trupul poporului, este adevărat cu o grijă în plus, mult mai mămoasă. O mână care jupoaie în continuare, dar mângâie.
ADI CRISTI
