Programul „Alege oaia!” ajunge săptămâna viitoare la Iaşi

În organizarea Instituției Prefectului Județului Iași, Direcției pentru Agricultură Județeană și Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, în perioada 20-24 ianuarie, ieşenii sunt invitaţi la un adevărat regal al produselor alimentare tradiţionale, care va avea loc în perimetrul Prefecturii. Astfel, în continuarea târgului de week-end din această săptămână, organizat în parcarea Instituției Prefectului, se va desfășura la Iași evenimentul inițiat de Ministerul Agriculturii pentru promovarea consumului de carne de oaie, „Alege oaia”. În cadrul evenimentului vor fi deschise 16 căsuțe pe esplanada din fața instituției, la care se vor adăuga alte opt standuri, amenajate în parcarea instituției. La eveniment vor participa, în afara producătorilor ieșeni, invitați din județele Botoșani, Bacău și Suceava. Ieșenii vor putea degusta cu această ocazie tocăniță de oaie gătită pe loc, pastramă, cârnați și brânzeturi, zilnic în perioada târgului, în intervalul orar 09.00 – 18.00. Campania își propune mai multe activități pentru promovarea și încurajarea consumului de carne și produse din carne de oaie, urmărind valorificarea producțiilor agroalimentare provenite de la specia ovine, valorificarea superioară a acestora și încurajarea exporturilor, atragerea forței de muncă în sectorul de prelucrare a cărnii și a produselor din carne de oaie, dar și păstrarea tradițiilor privind preparatele culinare provenite de la această specie. Obiectivul acestei campanii este de a informa consumatorul asupra modului de preparare a cărnii de oaie și a produselor din carne de oaie, ca și de a dezvolta o cultură culinară în ceea ce privește consumul de carne de oaie. (E.M.)