UMF Iaşi a aprobat metodologia pentru admitere 2018

În ședința din 16 ianuarie 2018, Senatul Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași a aprobat Metodologia proprie privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în UMF Iași în 2018. Astfel, admiterea la studii de licență în Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, pentru toate ciclurile universitare (atât pentru locurile finanțate de  bugetul de stat cât și pentru locurile cu taxă) se realizează numai prin concurs de admitere, în limita locurilor aprobate pentru anul respectiv. Numărul de locuri aprobat va fi publicat imediat după primirea Ordinului Ministerului Educației Naționale. Concursul de admitere se organizează de către UMF Iași pe domenii de licență, la următoarele specializări:

  • Medicină (durata studiilor 6 ani)
  • MedicinăDentară (durata  studiilor 6 ani)
  • Farmacie (durata studiilor 5 ani)
  • Asistență Medicală Generală (durata studiilor 4 ani),
  • Nutriție și Dietetică (durata studiilor 3 ani)
  • Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare (durata studiilor 3 ani)
  • Tehnică Dentară (durata studiilor 3 ani)
  • Bioinginerie (durata studiilor 4 ani).

 

Concursul pentru admiterea la ciclul de studii universitare de licență va avea loc sub forma unui test grilă, cu durata de trei ore. Clasificarea candidaților se va face în ordinea descrescătoare a mediei, în care o pondere de 90% va avea nota obținută la testul grilă, iar 10% media de la bacalaureat.

Disciplinele de concurs sunt următoarele:

  • Pentru specializările: Medicină și Medicină Dentară – Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului) – obligatoriu și Chimie Organică sau Fizică – la alegere.
  • Pentru specializarea Farmacie – Chimie Organică – obligatoriu și Biologie Vegetală sau Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului) – la alegere.
  • Pentruspecializările: Asistență Medicală Generală, Tehnică Dentară, Nutriție și Dietetică– la alegere între Biologie clasa a XI-a (Anatomia ș iFiziologia omului) sau Chimie Organică.
  • Pentru specializarea Balneo-fiziokinetoterapie și recuperareBiologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului)
  • Pentru specializarea Bioinginerie– la alegere între Matematică sau Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului)

 

Facultate Nr. materii Nr. total de întrebări Număr întrebări materie principală Număr întrebări a doua materie obligatorie stabilită de candidat la alegere
·      Medicină

·      Medicină Dentară

2 90 54 (60%)*

(Biologie clasa a XI-a)

36 (40%)

(Chimie Organică sau Fizică)

·      Farmacie 2 75 45 (60%)

(Chimie Organică)

30 (40%)

(Biologie Vegetală sau

Biologie clasa a XI-a)

·      Bioinginerie 1 45 45 (100%)

(Biologie clasa a XI-a)

10 10 (100%)

(Matematică)

·      Asistență Medicală Generală 1 50 50 (100%)

(Biologie)

45 45 (100%)

(Chimie Organică)

·      Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare 1 45 45 (100%)

(Biologie)

·      Nutriție și dietetică

·      Tehnică dentară

1 45 45 (100%)

(Biologie)

40 40 (100%)

(Chimie Organică)

* Procentul din paranteză reprezintă ponderea numărului de întrebări din caietul de teză.

 

„Metodologia proprie a UMF Iași privind organizarea și desfășurarea Concursului de Admitere 2018 nu s-a modificat față de cea din anul precedent: se mențin aceleași discipline de examen pentru testul grilă și aceeași pondere a notei obținute la examenul de bacalaureat. Anul trecut, în 2017, am avut o concurență bună la Medicină, la Bioinginerie precum și la specializările de trei ani: Asistență Medicală Generală, Tehnică Dentară și BFKT. Însă, față de admiterea din anul trecut, pentru acest an îmi doresc să crească concurența la toate specializările pe care le oferă Universitatea.”  a declarat prof.univ. Dr. Viorel Scripcariu, Rectorul UMF Iași În cadrul aceleiași ședințe din 16 ianuarie, Senatul UMF Iași a mai aprobat și Metodologia proprie de admitere a românilor de pretutindeni în 2018 şi Metodologia proprie pentru concursul de admitere prin evaluarea performanțelor școlare și a realizărilor personale ale candidaților, pentru programele de studii cu predare în limba română, engleză sau franceză pe locuri cu taxă în valută, în anul universitar 2018-2019 (urmează să se afișeze pe site-ul UMF Iași în secțiunea dedicată studiilor în limbile engleză și franceză). (E.M.)