POEMUL DE SÂMBĂTĂ

Undeva

prin locurile negândite de mine

dar știute de voi

(voi fiind… în afară de mine)

stropi pătrunși de vreme

nestematele lumii

păstrate-n noroi

 

Acolo există

întoarcerea de privire

sau întoarcerea pasului

întoarceri de păreri

(înghițite tăceri

din adâncimile

glasului…)

 

Exiști, cum doar tu

mai știi

că eu și cu mine

fac tot atâta

cât ar face

înmulțirea cu doi

fără ca cineva să mai conteze

de-o fi pace sau război…

 

Am nevoie de mine

(în lipsa mea)

am nevoie de cel de lângă mine

cum ar fi șoapta sau tremurul

zvâcnetul sau umbra

toate rânduite să-mi fie

dreapta suflare a morții

la margine căreia

se aude deja

scârțâitul de oase al porții…

 

Vin pentru a avea de unde pleca

Plec pentru a ști că am fost

O, dulce minune!

(Singurul vers rostit pe de rost!)

Restul… doar aproximate tăceri

Interjecții, răsuflări sacadate

Erecții !

 

ADI CRISTI