Manifestări cu prilejul împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române vor fi organizate în zilele de 23 şi 24 ianuarie la Chişinău

O serie de manifestări cu prilejul împlinirii a 159 de ani de la un moment de referinţă din istoria românilor – Unirea Principatelor Române – vor fi organizate în zilele de 23 şi 24 ianuarie de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău.

Potrivit unui comunicat al ICR Chişinău, transmis vineri AGERPRES, seria de evenimente debutează, pe data de 23 ianuarie, ora 13,00, cu masa rotundă „Centenarul Unirii. Basarabia pe calea afirmării identităţii naţionale (24 ianuarie 1859 – 24 ianuarie 1918)”, care va avea loc în Sala mică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

La manifestare vor participa istorici, jurişti, politologi şi filosofi, care vor dezbate subiecte privind Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859 şi declararea independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti la 24 ianuarie 1918, consecinţele istorice, juridice şi politice ale Unirii Principatelor (24 ianuarie 1859) şi ale Declaraţiei de Independenţă a Republicii Democratice Moldoveneşti (24 ianuarie 1918).

Manifestările dedicate Unirii Principatelor Române vor continua pe 24 ianuarie, începând cu ora 9,00, cu ceremonia depunerii de flori la bustul domnitorului Al.I.Cuza, amplasat în Chişinău, intersecţia bulevardul Dacia cu bulevardul Cuza Vodă. Va urma un recital de muzică susţinut de cantautorul Viorel Burlacu şi un program literar-artistic organizat de elevii liceelor din sectorul Botanica al municipiului Chişinău.

Evenimentele se vor desfăşura în colaborare cu Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), Institutul de Cercetări juridice şi Politice al AŞM, Direcţia cultură a Primăriei municipiului Chişinău, Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova şi Pretura sectorului Botanica al municipiului Chişinău. AGERPRES