Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, a fost ales membru în boardul Conferinţei universităţilor tehnice din Europa

Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, a fost ales membru în boardul Conferinţei universităţilor tehnice din Europa – CESAER.

Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul UPB, este pentru prima dată în istoria învăţământului superior tehnic românesc când un rector este ales director în boardul celei mai prestigioase asociaţii a universităţilor de inginerie din Europa – CESAER.

„Zilele acestea, rectorul UPB, domnul Mihnea Costoiu, a participat la prima reuniune a boardului asociaţiei, desfăşurată la Universitatea Stratchlyde din Glasgow, Scoţia. Reuniunea s-a concentrat pe realizarea unui Manifest, adresat societăţii europene, actorilor economici, politici, sociali, care subliniază necesitatea implicării universităţilor în mecanismul evoluţiei societăţii. În cadrul acestui Manifest, domnul rector Mihnea Costoiu a propus iniţierea unui exerciţiu de calcul al costurilor pe care le implică programele de educaţie STEAM (Sciences, Technology, Engineering, Arts, Mathematics) la nivel naţional. Ca mecanism de suport, domnul Mihnea Costoiu susţine demararea unei campanii politice care are drept scop alocarea unui procent semnificativ mai mare din PIB pentru învăţământul superior, care să fie investit în educaţie pentru perioada 2018-2019”, susţine sursa citată.

Mai mult, rectorul UPB a subliniat necesitatea colaborării membrilor asociaţiei CESAER cu mediul de afaceri şi sectorul industrial pentru obţinerea unor rezultate tangibile la nivel economic şi social. În cadrul acestui parteneriat, vectorul fundamental este reprezentat de dezvoltarea competenţelor profesionale relevante pentru secolul XXI.

În urma aplicaţiei depuse în anul 2016, UPB a fost selectată să organizeze Conferinţa anuală CESAER, în octombrie 2018, fiind pentru prima dată când o universitate românească găzduieşte această conferinţă.

Conferinţa CESAER va face parte din seria de evenimente care va marca anul acesta împlinirea a 200 de ani de existenţă a Universităţii Politehnica din Bucureşti.

CESAER cuprinde cele mai importante instituţii de învăţământ superior tehnic din Europa, fiind înfiinţată în urmă cu 26 de ani.AGERPRES