Peste 160 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în ultimele 24 de ore, după ce au căzut şi au suferit fracturi sau traumatisme din cauza ghețușului de pe drumuri, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenţie, purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă din capitală, Petru Craveţ, a specificat că din numărul total de pacienţi, 44 de persoane au fost internate în spital, iar în privința a 14 au fost realizate intervenții chirurgicale de urgență. „În mare parte, victimele sunt persoane în etate, care au căzut în curțile blocurilor sau în stradă”, a precizat Craveţ.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Diana Blănaru, a menţionat pentru agenţie că, în ultimele 24 de ore, două persoane din nordul țării au suferit hipotermii. „În zona de sud și în UTA Gagauz-Yeri nu s-au înregistrat cazuri de hipotermie”, a spus Blănaru.
Totodată, șeful Direcției Sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, Mihai Moldovanu, a declarat pentru MOLDPRES că, în ultimele 24 de ore, în capitală, nu există persoane care s-ar fi adresat cu hipotermie sau degerături. „La fel, nu a fost înregistrat nici un caz de deces din cauza gerului”, a menționat Moldovanu.
În urma răcirii vremii, două persoane din raioanele Fălești și Anenii Noi au fost găsite în stradă inconștiente. La sosirea medicilor starea pacienților era extrem de gravă și ulterior, aceștia au decedat în drum spre spital.
Medicii-traumatologi recomandă populaţiei, în special oamenilor în etate, să se abţină de la călătorii prin oraş, pe timp de ninsoare şi polei. Dacă s-a întâmplat că aţi căzut jos şi simţiţi dureri grave în porţiunile de corp vătămate, rugaţi trecătorii să apeleze Serviciul 903. Nu întreprindeţi nimic până la sosirea medicilor, pentru că orice mişcare în plus ar putea agrava și mai mult traumatismele.