Pe site-ul Ministerului Finanţelor a fost publicat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului prin care termenul de depunere a Formularului 600, care fusese 31 ianuarie, se prorogă până la data de 1 martie 2018.
– situaţia obiectivă creată de reglementarea la nivel de ordonanţă de urgenţă a termenului de depunere a declaraţiei, termen care nu poate fi modificat decât printr-un act normativ de acelaşi nivel;
– necesitatea ca măsura prorogării să fie adoptată anterior expirării perioadei până la care contribuabilul poate să-şi îndeplinească obligaţiile declarative, respectiv 31 ianuarie 2018;
– aceste situaţii aduc atingere interesului public general şi constituie un motiv de urgenţă deosebită şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată.
De asemenea, „având în vedere faptul că prin noul model fiscal de refomare a sistemelor sociale din România, declaraţia se depune şi de către unele categorii de persoane care nu au avut această obligaţie înainte de 1 ianuarie 2018, cum ar fi persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din cedarea folosinţei bunurilor, agricultură, silvicultură, piscicultură, investiţii, asocieri cu persoane juridice sau din alte surse, pentru a veni în sprijinul acestora, se impune luarea unor măsuri privind prorogarea termenului de depunere a acestei declaraţii”, mai argumentează iniţiatorii.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, că a solicitat ca în următoarea şedinţă de Guvern să se adopte o ordonanţă pentru amânarea termenului de depunere până la 1 martie pentru declaraţia 600, „pentru a le da posibilitatea să meargă până la eliminarea Declaraţiei 600”.
„Am avut o întâlnire, doamna prim-ministru cu mine, colegii de la ALDE, cu ministrul Mişa, am discutat despre Declaraţia 600, am solicitat pe 31 ianuarie, în prima şedinţă de guvern, să adopte ordonanţă pentru amânarea termenului de depunere până la 1 martie pentru a le da posibilitatea ca în perioada următoare să meargă până la eliminarea Declaraţiei 600 cu condiţia să găsească soluţia pentru ca persoanele fizice care trebuiau să plătească aceste contribuţii să ramână asiguraţi în sistemul de asigurări. Şi să găsească o soluţie civilizată, pentru a evita disconfortul celor care au fost sau cei care ar trebui să meargă să depună această Declaraţie”, a declarat preşedintele PSD.
Liviu Dragnea a mai precizat că, în cazul celor care au depus deja declaraţia, vor fi prevăzute în ordonanţă măsuri tranzitorii.
„S-a promovat şi s-a comunicat foarte prost. Din acest motiv, le-am cerut colegilor mei să nu se mai exprime pe acest subiect, pentru că majoritatea nu l-au înţeles, nici nu a fost explicat bine. După ce se instalează Guvernul, să explice în detaliu despre ce e vorba”, a completat Dragnea.
Site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – www.anaf.ro – a fost blocat, luni, în condiţiile în care 210.000 de contribuabili trebuie să descarce şi să completeze, până la 31 ianuarie, Formularul 600 privind veniturile din activităţi independente, pentru determinarea contribuţiilor sociale.
De asemenea, fostul prim-ministru Mihai Tudose a declarat, luni, la finalul şedinţei CExN al PSD, că prevederile din Declaraţia 600 l-au luat prin surprindere şi pe el, precizând însă că a cerut ANAF să găsească o soluţie pentru „a nu bloca toată ţara la un ghişeu”.