3.000 de ieşeni, prezenţi la manifestările organizate cu ocazia aniversării a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române

Aproximativ 3.000 de ieşeni au fost prezenţi, miercuri, în Piaţa Unirii, pentru a marca aniversarea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. La eveniment au fost prezenţi, pe lângă primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, custodele Casei Regale a României, Majestatea Sa Principesa Margareta, alături de Alteţa Sa Regală Principele Radu, primarul municipiului Chişinău, Silvia Radu, ministrul Culturii din Republica Moldova, Monica Babuc, şi vicepreşedintele Senatului României, Iulia Scântei. În piaţa a fost prezent, de asemenea, un grup format din circa 300 de tineri basarabeni, care au scandat în favoarea unirii Basarabiei cu România. Aceştia au desfăşurat un tricolor, lung de o sută de metri, care în mod simbolic reprezenta idealul de unire al celor două ţări româneşti. Programul manifestărilor din Piaţa Unirii a debutat la ora 10.00, cu un concert folcloric susţinut de artişti binecunoscuţi din Iaşi şi din ţară, urmat la ora 11.00 de alocuţiunile oficialităţilor locale, depunerea de coroane de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Hora Unirii, urmată de defilarea gărzii de onoare. La ora 12.00 a avut loc „Masa populară”, unde cei prezenţi în Piaţa Unirii au fost serviţi cu plpcinte modoveneşti, ceai şi vin fiert. În contianure, la ora 12.30, oficialităţile locale s-au depalsat pe jos, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, către Biserica „Trei Ierarhi”, unde au particapt la slunbă şi au depus coroane de flori la mormântul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. La ora 14.30, la Muzeul Unirii a avut loc vernisajul expoziției „De la Unirea Principatelor la Marea Unire – parcurs istoric și cultural”, iar de la ora 15.00 un concert al Corului bărbătesc „Flori de Măr”, de la Râșca – Suceava . La ora 15.30, tot la Muzeul Unirii a avut loc prezentarea mapei cu conținut filatelic dedicat, plic timbrat cu timbru reprezentând Muzeul Unirii din Iași și ștampilat cu ștampilă ocazională datată – 24 ianuarie 2018 și cartea poștală ilustrată cu imaginea Muzeului Unirii, urmată, la ora 15.45, de prezentarea albumului „Basarabia în Actul Marii Uniri de la 1918”. La ora 16.15, tot la Muzeul Unirii,  s-a desfăşurat simpozionul național ,„Omagiul Făuritorilor Unirii,” cu tema „Unirile românilor, de la Alexandru Ioan Cuza la Ferdinand I”. De la ora 18.00, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt a avut loc retragerea cu torțe, pe traseul Piața Unirii – pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii, seara încheindu-se, la ora 19.00, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, cu un spectacol susţinut de artiştii Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Manifestările ocazionate de aniversarea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române a debutat în cursul dimineţii, la Primăria Municipiului Iaşi, cu o întâlnire care a avut ca temă împlinirea a zece ani de la înfrăţirea municipiilor Iaşi şi Chişinău. În cadrul întâlnirii, atât primarul municipiului Iaşi, cât şi primarul municipiului Chişinău, Silvia Radu, şi-au exprimat speranţa în ceea ce priveşte extinderea colaborării economice, sociale şi culturale dintre cele două oraşe. (Edmond Macri)