25 DE ELEVI DE CLASA A VI-A AU DESCOPERIT CUM ESTE SĂ LUCREZI ÎN ANSAMBLUL PALAS

  

 

 Pentru 25 de elevi de la Colegiul Național Iași, vizita în ansamblul Palas a fost o altfel de experiență. Au descoperit cum se lucrează într-o companie din domeniul IT, cum funcţionează sistemul de monitorizare video al ansamblului urbanistic din centrul oraşului, ce vestigii arheologice pot admira în parc și multe alte informații despre activitățile din Palas.

Vizita elevilor de clasa a VI-a B a Colegiului Național Iași a făcut parte din programul„Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”Ansamblul Palas și United Business Center le-au oferit copiilor prilejul de a participa la o activitate inedită și interesantă, cu scopul de a sprijni proiectele educative.

 

Copiii au descoperit lucruri noi despre Palas și au participat cu entuziasm la activitățile propuse, mai ales că au avut ocazia de a merge și în alte zone ale ansamblului, mai puțin accesibile publicului larg. Pe lângă magazinele, spațiile de recreere și atracțiile din parcul Palas, pe care le cunosc și le vizitează frecvent, elevii au aflat că în clădirile de birouriUnited Business Center sunt peste 7.000 de angajați, în domenii captivante. De altfel, una dintre principalele atracții ale turului a fost timpul petrecut la compania Endava, unde au văzut cum este să lucrezi în IT și ce provocări sunt în acest domeniu, dar și că există spații de relaxare special dedicate angajaților. La final, o parte dintre ei s-au arătat convinși că, în viitor, și ei vor lucra într-un astfel de sediu.

Elevii au aflat și despre istoria zonei în care s-a dezvoltat ansamblul şi descoperirile arheologice realizate cu ocazia lucrărilor de construcţie, dar și despre munca echipei Palas, care permite ca ei și ceilalți clienți să se bucure de timpul pe care îl petrec aici.  Spre exemplu, au fost uimiți de centrul de monitorizare video al Palas, locul din care se asigură securitatea ansamblului 24 de ore din 24.

La final, cu toții au primit suveniruri care să le amintescă de vizita lor la Palas și au rămas impresionați de amploarea ansamblului, văzut altfel decât așa cum îl știu din timpul lor liber.