Prim-ministrul Pavel Filip a susținut ieri o conferință de presă cu prilejul împlinirii, la 20 ianuarie curent, a doi ani de la învestirea în funcție. Premierul a făcut o sinteză realistă a reușitelor din această perioadă și a punctat direcțiile în care mai sunt necesare eforturi, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.
Premierul a subliniat că, în pofida faptului că a fost învestit într-o perioadă de criză, Executivul a reușit să deblocheze finanțările externe și să stabilizeze economia. „Ne-am menținut angajamentul de a fi un Guvern care va răspunde prin rezultate criticilor, dar, în primul rând, va răspunde prin rezultate așteptărilor pe care le au oamenii”, a accentuat Pavel Filip.
Șeful Executivului a vorbit despre dezvoltarea economică a țării – obiectivul central al Guvernului. Astfel, a fost remarcată creșterea economică anuală de circa 4%, creșterea substanțială a veniturilor la bugetul de stat, măsurile întreprinse pentru confortul antreprenorilor și asanarea sectorului bancar.
Pavel Filip a accentuat că anume aceste progrese pe plan economic au permis Executivului să susțină agenda de măsuri sociale pentru creșterea nivelului de viață în Republica Moldova. În această ordine de idei, a fost menționată majorarea salariului mediu pe economie, indexarea pensiilor și realizarea reformei sistemului de pensii. „Vom finaliza în mod anticipat procesul de valorizare, cele două etape finale fiind deja stabilite pentru 1 aprilie, respectiv 1 octombrie curent. Am făcut acest lucru pentru a pune bazele unui sistem de pensii care să asigure vârstnicilor o bătrânețe liniștită”, a evidențiat premierul.
De asemenea, o preocupare aparte este îmbunătățirea stării de sănătate a populației, în acest sens fiind realizate reforme în domeniul supravegherii sănătății publice, determinării dizabilității, restructurării sectorului spitalicesc. Un alt obiectiv al Guvernului este modernizarea educației, fiind făcute investiții pentru formarea calitativă a profesorilor, radiografia clară a procesului de închidere a școlilor, introducerea bacalaureatului profesional.
Prim-ministrul a subliniat că prioritară în anul curent va rămâne și dezvoltarea regională, cu accent pe reabilitarea drumurilor și infrastructura energetică. „Pas cu pas, oraș cu oraș și sat cu sat, cetățenii vor vedea îmbunătățirea infrastructurii locale. Dacă vrem în Europa, comunitățile noastre trebuie să înceapă să arate ca în Europa”, a punctat Pavel Filip.
În altă ordine de idei, șeful Cabinetului de miniștri s-a referit la continuarea reformei justiției și luptei cu corupția, astfel încât toți cetățenii să fie egali în fața legii și să fie restabilită încrederea oamenilor în sistemul de justiție.
La final, premierul a mulțumit celor care au avut încredere în Guvernul pe care îl conduce și a dat asigurări că, în anul electoral 2018, Executivul va sta departe de vâltoarea campaniei electorale și va continua să muncească pentru rezultate concrete. „Am reușit ceea ce am reușit, și pentru dumneavoastră urmează să muncim în continuare. Și mai departe avem nevoie de încredere, dar și de multă dedicație, pentru că dacă fiecare dintre noi își va face bine meseria, indiferent că muncește la Guvern sau într-o școală, în Parlament sau la o întreprindere, împreună vom face din Republica Moldova țara în care vrem să trăim”, a conchis Pavel Filip.