SINGURĂTATEA LUI FLORIN PIERSIC

La început Florin Piersic nu ar fi dorit să se nască!

Așa a dus-o de la Burebista înspre noi

refuzând  începerea…

datul cepului la butoiul care

odată eliberat

își anunța inevitabilul sfârșit.

 

În cele din urmă a făcut-o și pe asta,

la îndemnul din ce în ce mai insistent

al gloriei sale

care nu se mai putea abține

(așa cum nu te mai poți abține

când te taie…)

 

Pe când Europa începea să se tulbure la minte

pe când lumea în general se pregătea de ce este mai rău

ca o compensație la întristarea ce avea

să ne calce în picioare

s-a născut Florin Piersic

cel care avea să devină remediul natural al durerii

speranței, șansei de a privi în ochi

lumina

care se tot încăpățâna să vină de la Răsărit

chiar dacă înspre Apus ne bătea inima

și șansa noastră de a căuta veșnicia

prin gunoaiele civilizației

cum se mai caută aurul

prin pământul odihnit de istorie

 

Odată născut

Florin Piersic trebuia să aparțină cuiva…

Cum locul Aparținătorului acestei lumi

era deja ocupat de Iisus Hristos

Lui nu i-a mai rămas decât singurul popor ales

de care se leagă direct toate începuturile

(și semnele de la Tărtăria, și ceramica de Cucuteni

și Gânditorul de la Hamagia

dar și Ciobănașul, Meșterul Manole, Miorița

și nu în cele din urmă Ciuleandra…)

 

Astfel, Florin Piersic a devenit lacrima poporului român

popor foarte sensibil și simțitor

care își strică imediat ”naturelul”

mai ales când coardele sufletului său erau

tulburate melodios de privighetoare

sau chiar de tăcerile ce îngânau adierile de vânt răcoritor

la vreme de arșiță.

 

Cu nașterea la purtător și cu țara pe picior de drumeție

Florin Piersic a început să devină lucrarea lui Dumnezeu

ori de câte ori încerca să ne strângă laolaltă

ori de câte ori încerca să ne povestească cine suntem

(de la Burebista la cei de azi, cei care ne bucură

sau care ne fac viața amară)

 

El a devenit între timp ceea ce Magii i-au prorocit

la naștere

sufletul acestui popor veșnic

fără de care nu am fi ”învățat să murim”

nu am fi reușit să ne împrietenim cu nemurirea

anilor de după ani

vârstei care se tot adună în spatele lui Florin Piersic

îndreptățit de Dumnezeu să ne ia de pe umeri

încordarea timpului prezent

care începe să semene cu timpul nașterii sale…

 

Poate de aceea, de fiecare dată pe 28 ianuarie

avem speranța că Florin Piersic se naște din nou

continuând să ne mângâie pe creștet

și să ne alinte cum mai sunt alintați

copiii acestui popor,

chiar dacă la rândul lor au copii cu nepoți…

 

Nu cred că țara la această oră ar avea o avuție națională

mai mare decât tezaurul numit Florin Piersic

drept pentru care rog autoritățile

să nu-l lase să meargă neînsoțit pe stradă …

și tot eu revin și îmi dau seama cât de naiv sunt

atâta timp cât singurătatea lui Florin Piersic

numără tot atâtea suflete câte are poporul român!

ADI CRISTI