Breaking News

Dăncilă: Cât timp voi fi prim-ministru, nu voi introduce nicio taxă nouă în România. Vom renunţa la formularul 600

Parlamentul s-a reunit, luni, pentru învestirea Cabinetului  Viorica Dăncilă.
Miniştrii desemnaţi au fost audiaţi în comisiile parlamentare de specialitate, primind aviz favorabil.
Viorica Dăncilă a prezentat programul de guvernare şi lista Executivului, declarând că nu va introduce în mandatul său nicio taxă nouă, iar în această săptămână se va renunţa la formularul 600.
” (…) Cât timp voi fi prim-ministru, nu voi introduce nicio taxă nouă în România. Scopul meu este acela de a uşura şi de a simplifica viaţa economică, nu de a o complica. Chiar de săptămâna aceasta, vom renunţa la formularul 600 şi, ulterior, la aproape toate celelalte. Un singur formular pentru cei cu activităţi independente, pe an, este propunerea noastră începând cu anul 2019″, a spus Dăncilă.

Aurelia Apostol, AMPress