Delegație OSCE/ODIHR în vizită la Chișinău

O delegaţie a Comisiei de la Veneţia şi a Oficiului Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa pentru instituţii democratice şi drepturile omului OSCE/ODIHR a sosit luni la Chişinău pentru a discuta despre modificările la legislaţia electorală vizând votul mixt în Republica Moldova şi a elabora un aviz comun în acest sens, relatează Deschide.md şi Independent.md.

Experţii se vor întâlni cu reprezentanţi ai partidelor politice şi ai societăţii civile, precum şi cu membrii Comisiei Electorale Centrale şi ai Comisiei pentru formarea circumscripţiilor electorale, potrivit anunţului publicat pe site-ul Comisiei de la Veneţia.

Întrevederile cu reprezentanţii parlamentului au loc cu uşile închise, iar mass-media are acces la toate întrevederile doar pentru filmări protocolare, remarcă Independent.md.

Comisia de la Veneţia a recomandat autorităţilor de la Chişinău să nu treacă la sistemul electoral mixt. În pofida recomandărilor Comisiei, autorităţile de la Chişinău şi-a asumat iniţiativa, iar parlamentul a votat la 20 iulie 2017 modificările la Codul Electoral, care prevăd ca jumătate din deputaţi să fie aleşi, pe viitor, pe liste de partid, iar cealaltă jumătate, în circumscripţii uninominale.

Până acum, toţi cei 101 parlamentari – cât numără forul legislativ moldovean – erau aleşi pe liste de partid.

Modificarea respectivă a fost susţinută de 74 de deputaţi din Partidul Democrat (PD, de guvernare), Partidul Socialiştilor (prorus, de stânga) şi Partidul Popular European (PPEM, centru-dreapta).

Echipa de experţi ai Comisiei de la Veneţia şi OSCE/ODIHR urmează să stabilească în ce măsură a ţinut cont Chişinăul de recomandările strict tehnice ale proiectului.

Aceste modificări au intervenit în contextul în care în Republica Moldova sunt programate în noiembrie alegeri parlamentare pe fondul unei diviziuni profunde a populaţiei între susţinătorii partidelor proeuropene şi simpatizanţii socialiştilor preşedintelui Igor Dodon, care pledează pentru o relaţie mai strânsă cu Rusia.

 

AGERPRES