24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Așa cum cei mai mari trădători ai românilor (de pe urma activității cărora se prăbușesc destinele naționale ale țării) sunt români, tot așa și cei mai neștiutori într-ale vorbirii limbii române sunt tot cei care au supt de la naștere laptele limbii materne. Analfabetismul a atins nu numai rădăcinile ființei naționale, cât mai ales pe cei care ar trebui să reprezinte elitele, clasa intelectualității, care are, prin poziționare, gradul suprem de reprezentativitate.
Limba română, dar mai ales gramatica limbii române, are, spun specialiști, un grad sporit de dificultate, ceea ce provoacă mari restanțe în asimilarea acestora.
Dacă precupeața, zarzavagiul, țăranul ajunși în piețele agroalimentare ale orașelor vorbesc stâlcit românește, faultând agresiv limba prin dezacorduri gramaticale sau chiar prin stâlcirea pronunțării unor cuvinte, nu aceeași îngăduință ar trebui arătată celor care diriguiesc acest sector important al educației, vorbim astfel de miniștrii Învățământului sau ai Educației și Cercetării Naționale.
Într-o mai veche decodificare axiologică, ministrul este valoarea supremă a domeniului pe care îl coordonează. La Educație ar trebui să-l găsim pe cel mai bun profesor, la Cultură pe cel mai reprezentativ om de cultură, la Economie, pe cel mai bun economist al națiunii, la Finanțe, pe cel mai bun finanțist și așa mai departe.
Faptul că astăzi avem guverne politice, este adevărat că partidul ajuns la guvernare s-ar putea să nu-l aibă ”pe cel mai bun” în echipa lui de oameni politici, dar nimic nu-i va scuza sau ierta dacă în locul acestora ar folosi în continuare doar ”oameni de încredere”, doar ”șoferii liderilor politici”, fără ca aceștia să aibă minime performanțe în domeniu pe care ar urma să-l păstorească.
Dacă la Ministerul Finanțelor ar nimeri un cioban din Mărginimea Sibiului, de exemplu, cred că nu ar fi o gafă așa de mare cum a nimerit la Ministerul Educației cel pe care PSD încearcă astăzi să-i ofere fotoliul lui Spiru Haret, cel care a reușit să reformeze învățământul românesc, acum un secol și jumătate, de când asistăm la o prăbușirea continuă și poate fără speranța unei spectaculoase reveniri. Valentin Popa, propunerea social-democraților pentru funcția de ministru al Educației Naționale, nu este chiar atât de vinovat pe cât este PSD. El, asemenea majorității românilor din zilele noastre, nu refuză grozăvenia, atunci când îi sare norocul în cale, mai ales că exemplele vii ale unui prezent demențial, îi arată că nu este dracul chiar așa de negru. Se poate trăi bine și pe locuri pe care ei de fapt nu au nici o competență, fiind doar sfătuiți din umbră: ”Lasă, domnule ministru, conducem noi! Vorbim noi, dumneata doar faci play back. Semnezi cu xeroxul și vorbești precum mai cântă interpreții de muzic ușoară, după pozitiv, căci negativul e un lucru rău și supus oprobriului public, chiar dacă la analizele medicale este invers”.
Acest sacrificiu al specialistului, cu multă școală, profundă și făcută la timpul ei, cu doctorate luate la kilogram și specializări făcute la ”institute naționale”, administrate de colegii lor de partid, l-au inventat pe Liviu Pop, fostul ministru al Educației Naționale, dar și pe cel care este pe punctul de a-i fi urmaș demn, Valentin Popa, ministrul care, deja desemnat fiind, nu a ezitat să dea o probă crasă de incultură lingvistică (aceasta cred că va fi validată ca nouă abatere de la normele firești ale educaţiei preuniversitare).
cu o scriere mai buclucașă, unde litera ”m” devine atotstăpânitoare în cuvânt, luând locul Ceea ce este mult mai grav decât activarea ”calităților” de politruci, ale celor care ar trebui să solicite noului ministru oarece priorități în a-și duce la rândul lor la bun sfârșit mandatul de conducător de universitate, de exemplu, este această pactizare cu unsul de la centru, chiar dacă acesta, după cum el singur ne demonstrează, ar trebui să fie judecat pentru schingiuirea în public a limbii române. 45 de rectori de la universitățile din țară pactizează cu această alegere, demonstrându-ne că acesta este învățământul superior românesc, fie din neștiință, fie pur și simplu din indiferență, unde nume de prestigiu ale culturii românești se află într-o postură greu de înțeles (cum este acad. Ioan Aurel Pop – Rectorul Universitarii „Babes Bolyai” din Cluj Napoca – sic!).
Este adevărat, marea majoritate a acestor rectori, semnatari în favoarea celui care poate fi noul ministru al Educației Naționale, vin din zone ale țării doar cu un trecut universitar recent, post-decembrist, cum ar fi Bacău, Suceava, Galați, Arad, Pitești Alba Iulia, Reșița, Constanța și în special din învățământul superior tehnic.
Marii absenți, din rândul semnatarilor acestei scrisori de susținere, care pot salva calitatea actului de educație, sunt Universitatea București și Universitatea ”Al. Ioan Cuza” din Iași, primele universități care au s-au înființat în România, 1864, respectiv 1860. Măcar ele să cunoască limba română, măcar ele să-și asume acest sistem axiologic, în care valoarea este singura care dictează, într-o firească și necesară dictatură a valorii.
ADI CRISTI
