Magistrații au pronunțat sentințe mai aspre pentru trei dintre inculpații din dosarul „La Soacra”

Magistrații Curții de Apel Chișinău au pronunțat  sentințe mai aspre pentru trei dintre inculpații din dosarul „La Soacra”. Totodată, instanța a menținut condamnarea expusă pe numele administratorului cafenelei, transmite MOLDPRES.

Potrivit deciziei, administratorului cafenelei, Andrei Iarîna, i-a fost menținută sentința de condamnare de 7 ani de închisoare în penitenciar de tip semiînchis.

Totodată, funcționarul responsabil de apărarea împotriva incendiilor, Sergiu Popel, a primit încă un an de închisoare din partea Curții de Apel Chișinău. Acum, acesta urmează să ispășească 7 ani de închisoare în penitenciar de timp semiînchis, cu privarea de a ocupa funcții publice pe un termen de 12 ani. Anterior, acesta a fost condamnat la 6 ani de închisoare.

De asemenea, specialistul în cadrul Direcției municipale Comerț, Ludmila Boșcălean, care anterior a fost achitată, acum a fost condamnată la 6 ani și 6 luni de închisoare în penitenciar de timp semiînchis, cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice pe un termen de 11 ani.

Aceeași sentință a fost emisă și pentru angajatul Centrului Municipal de Sănătate Publică, Vasile Toma, care anterior a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

Pe 9 ianuarie 2016, un incendiu puternic s-a produs în cafeneaua „La Soacra” din Piaţa Agroalimentară Centrală a capitalei, după ce în local a explodat o butelie cu gaz. În urma incidentului, patru persoane au decedat, iar 13 au fost rănite.