Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat o creştere de 2,5% în 2017

Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat o creştere de 2,5% în 2017, acesta fiind cel mai puternic avans înregistrat de economia zonei euro în ultimii zece ani, arată datele preliminare publicate marţi de Oficiul european de Statistică (Eurostat), care confirmă estimările analiştilor, informează AFP.

Aceste cifre sunt superioare ultimelor estimări ale Comisiei Europene, care în luna noiembrie preconiza pentru zona euro o creştere de 2,2% în 2017, precum şi estimărilor Băncii Centrale Europene, care miza pe un avans de 2,4%.

Zona euro nu a mai înregistrat o creştere economică atât de bună după anul 2007, chiar înainte de criza financiară mondială, când a cunoscut un avans de 3%.

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, datele Eurostat arată că, pe ansamblu, cele 28 de state membre UE au înregistrat o creştere similară cu cea consemnată de zona euro, cu un avans de 2,5% în 2017 comparativ cu 2016.

Cu toate acestea, atât în zona euro cât şi în UE, ritmul de creştere al economiei a încetinit uşor în ultimul trimestru al anului trecut comparativ cu trimestrul precedent, până la 0,6%, după un avans de 0,7% în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul al doilea. Comparativ cu trimestrul patru din 2016, în perioada octombrie-decembrie 2017 PIB a crescut cu 2,7% în zona euro şi cu 2,6% în UE, după o creştere de 2,8% în ambele cazuri în trimestrul al treilea din 2017 comparativ cu perioada similară din 2016.

Eurostat precizează că aceste estimări preliminare se bazează pe datele furnizate de 17 state membre UE, responsabile pentru 94% din Produsul Intern Brut al zonei euro şi 90% din PIB-ul Uniunii Europene. Datele publicate marţi pot fi revizuite cu ocazia unor noi estimări în datele ce urmează a fi publicate de Eurostat în zilele de 14 februarie şi 7 martie.

Anterior, Eurostat a confirmat că România a înregistrat în trimestrul al treilea din 2017 cel mai semnificativ avans al Produsului Intern Brut (PIB) dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, atât în raport cu perioada similară a anului trecut cât şi comparativ cu trimestrul al doilea din 2017. Potrivit Eurostat, cele mai mari creşteri anuale din UE în perioada iulie-septembrie 2017 s-au înregistrat în România (8,6%), Malta (7,7%) şi Letonia (6,2%). De asemenea, în trimestrul trei din 2017 comparativ cu precedentele trei luni, PIB-ul zonei euro şi cel al Uniunii Europene au urcat cu 0,6%, după un avans de 0,7% în perioada aprilie-iunie 2017. Cele mai mari creşteri trimestriale din UE în perioada iulie-septembrie 2017 s-au înregistrat în România (2,6%), Malta (1,9%) şi Letonia (1,5%). AGERPRES