Breaking News

Organigrama Aeroportului Internaţional Iaşi, motiv de dispută în Consiliul Judeţean

Întrunit în şedinţă ordinară, plenul Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi a respins astăzi plângerile prealabile formulate de fostul director al Aeroportului Internaţional Iaşi, Alexandru Anghel, şi liderul consilierilor judeţeni liberali, Romeo Vatră, privind anularea noii organigrame a instituţiei, aprobată la sfârşitul anului trecut. Cei doi au atacat în contenciosul administrativ Hotărârea Consiliului Judeţean privind modificarea organigramei Aeroportului Internaţional Iaşi, contestând astfel legalitatea concursului pentru ocuparea funcţiilor de membru în Consiliul de Administraţie de la Aeroport. Concret, atât Alexandru Anghel, cât şi Romeo Vatră susţin că o parte dintre candidaţii la funcţia de membru al CA al Aeroportului nu îndeplineau, la data concursului, condiţiile legale de participare, aceştia neavând studii superioare de lungă durată (cinci ani) cu licenţă sau echivalente. Ca urmare a respingerii de către plenul Consiliului Judeţean a plângerii formualte de cei doi, aceştia au anunţat că, cel mai probabil, se vor adresa instanţelor de judecată pentru anularea hotărârii cu privire la aprobarea noii organigrame de la Aeroport. Alexandru Anghel doreşte, în acest fel, să-şi redobândească funcţia de director general al Aeroportului Internaţional Iaşi, potrivit vechii organigrame. În demersul său, acesta este susţinut de grupul consilierilor judeţeni liberali, însă nu are spriinul celorlalte grupuri de consilieri din legislativ. Tot în cadrul şedinţei de astăzi, consilierii judeţeni au aprobat înfiinţarea comitetului interinstituţional de coordonare a proiectului de realizare a Spitalului Regional de Urgenţe, care are în componenţă reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Dezvoltării Regionale, Ministerului Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Primăriei Municipiului Iaşi, precum şi reprezentanţi ai aparatului de spacialitate din cadrul CJ Iaşi, rolul acestui organism fiind acela de „susţinere, dezvoltare şi implementare a proeictului de realizare a Spitalului Regional de Urgenţă”. De asemenea, consilierii au mai aprobat, printre altele, tarifele pentru prestarea serviciilor de pază şi protecţie de către Serviciul Public Judeţean de Pază şi Protecţie (SPJPP), începând cu data de 1 februarie 2018, dar şi reorganizarea acestui serviciu, respectiv modificarea denumirii SPJPP în Direcţia Judeţeană de Pază şi Protecţie (DJPP), aprobarea organigramei şi a statului de funcţii şi exercitarea cu caracter temporar a funcţiei de director. Nu în ultimul rând, aleşii judeţului au luat act de încetarea mandatului de consilier judeţean a lui Bogdan Cojocaru, numit recent în funcţia de ministru al Comunicaţiilor, şi l-au validat în locul acestuia pe Ştefan Deleanu, următorul candidat pe lista de consilieri judeţeni ai PSD, la alegerile locale din 2016. (E.M.)