Ieșenii pot evalua serviciile Primăriei pe platforma mairesponsabili.ro

Timp de șase luni, Primăria municipiului Iași invită cetățenii să evalueze calitatea serviciilor pe care le oferă, prin platforma www.mairesponsabili.ro. Împreună cu Centrul pentru Inovare Publică și CIVICA, reprezentanții municipalităţii ieşene doresc să afle cât de mulțumiți sunt cetățenii de serviciile publice și pornind de aici să îmbunătățească și să dezvolte procedurile de lucru pentru a veni în întâmpinarea nevoilor ieșenilor. Pentru a evalua serviciile Primăriei municipiului Iași, cetățenii trebuie să completeze un chestionar, în format fizic, la punctele de lucru (Centrul de Informații pentru Cetățeni, cele cinci centre de cartier și Direcția Economică și Finanțe Publice Locale) sau online, accesând linkul http://mairesponsabili.ro/institutii/primaria-municipiului-iasi-6169. Completarea chestionarului durează aproximativ patru minute. Centrul pentru Inovare Publică și CIVICA, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, vor colecta răspunsurile și vor face recomandări pentru creșterea calității serviciilor oferite de municipalitatea ieșeană. Proiectul Mai Responsabili este implementat de organizația neguvernamentală Centrul pentru Inovare Publică și realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program dezvoltat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România și Raiffeisen Bank. (E.M.)