Primăria scoate la licitaţie noi locuri de parcare de reşedinţă

Municipalitatea va organiza în perioada următoare mai multe licitaţii pentru închirierea unor locuri de parcare de reședință. Prima dintre acestea este programată pe 15 februarie, la ora 13.00, și va viza închirierea a 23 de locuri de parcare, cu nr. 1 – 7 și 9 – 24, situate în parcarea de reședință din strada Prof. A. Sesan, nr 18. La licitaţie au drept de participare locatarii din blocurile H1, H2, H3, H4, H5, H6, I1, I2, I3 și I4, data limita de depunere a dosarelor fiind 12 februarie, ora 13.00. Cea de-a doua licitație va avea loc pe 16 februarie, la ora 13.00, și va viza închirierea unui număr de 24 locuri de parcare cu nr. 12 – 14, 16 – 23, 26 – 37 și 42, situate în parcarea de reședință din strada Mircea cel Bătrân nr. 8. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile B3, O6 și O7. Data limita de depunere a dosarelor este 12 februarie, ora 13.00. Cea de-a treia licitație va avea loc pe 17 februarie, la ora 13.00, şi va viza închirierea unui număr de 24 locuri de parcare, cu nr. 1, 2, 6 – 18, 21 – 25, 37 și 41 – 43, situate în parcarea de reședință din strada Cerna nr. 2A. La licitaţie pot participa doar locatarii blocului A4, data limită de depunere a dosarelor fiind 12 februarie, ora 13.00. Ambele licitații vor avea loc la sediul Direcţiei Exploatare Patrimoniu (DEP), din şoseaua Naţională nr. 43, et. 6. Preţul documentaţiei este de 10 lei / loc, iar taxa de participare de 5 lei / loc. Garanţia de participare este de 50 lei / loc. Relaţii suplimentare privind procurarea documentaţiei şi condiţiile de participare se pot obţine de la DEP, șoseaua Naţională, nr. 43, et. 4, cam. 15, telefon 0232.264.246 (interior 43). Program cu publicul: luni, miercuri şi vineri: orele 9.00 – 13.00; marți şi joi: orele 12.00 – 15.00. (E.M.)