Romanul America de peste pogrom, semnat de scriitorul ieşean Cătălin Mihuleac – publicat în 2014 la Editura Cartea Românească şi în 2017 la Polirom, în colecţia „Top 10+” –, a apărut la editura austriacă Paul Zsolnay, în traducerea lui Ernest Wichner, cu titlul Oxenberg und Bernstein.
În toamna acestui an, America de peste pogrom va mai apărea şi în limba franceză, la editura elveţiană Noir sur Blanc.
„Cătălin Mihuleac răscoleşte prin romanul său despre pogrom sufletele oamenilor. (…) Cu acest roman, apărut la Editura Polirom, autorul a scos pe tărîm literar evenimentele îngrozitoare săvîrşite de armata română cu ajutor german, sub ochii autorităţilor. Această rezonanţă puternică actuală arată că generaţia mai tînără din România a început să se preocupe de trecutul antisemit al ţării.” (Neue Zürcher Zeitung)
„Scriitorul Cătălin Mihuleac a publicat în 2014 un roman îndelung aclamat despre pogromul de la Iaşi şi trenurile morţii, America de peste pogrom. De atunci, Cătălin Mihuleac a fost invitat adesea la evenimente avînd ca subiect Holocaustul din România. El spune: «În România există încă un grup influent de persoane care neagă fără ezitare Holocaustul».” (Der Spiegel)
Cătălin Mihuleac este un cunoscut prozator şi dramaturg român. Ultimele sale patru volume, incluzîndu-l şi pe cel de faţă, sînt apărute sub egida Editurii Cartea Românească. Primul, Zece povestiri multilateral dezvoltate, apare în anul 2010. Urmează Aventurile unui gentleman bolşevic (2012), America de peste pogrom (2014) şi Ultima ţigară a lui Fondane (2016), pentru care a primit Premiul pentru Proză, pe anul 2016, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iaşi. Ultimele două titluri fac parte dintr-un proiect mai amplu al autorului, ce are drept scop restituirea literară a multiplelor faţete ale istoriei evreilor din România.