Institutul Regional de Oncologie din Iaşi a intrat în carantină, din cauza înmulţirii numărului de cazuri de gripă

Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi a intrat de astăzi în carantină, după ce, în urma analizelor efectuate, la 11 pacienţi internaţi a fost confirmată prezenţa virusului gripal AH1N1. Potrivit reprezentanţilor IRO, cei 11 pacienţi confirmaţi cu gripă sunt internaţi în Secţia de Terapie Intensivă, cinci dintre aceştia aflându-se în stare gravă. Cel mai probabil, pacienţii s-au infectat cu virusul AH1N1 de la un vizitator, susţin medicii, care, din acest motiv, au luat decizia de intrare în carantină a spitalului. Primul pacient cu gripă a fost confirmat în data de 21 ianuarie, după câteva zile fiind înregistrate alte două cazuri. Ca urmare a acestui lucru, conducerea Institutului Regional de Onclologie a decis efectuarea unui triaj epidemiologic al pacienţilor, rezultatele arătând, în final, existenţa virusului AH1N1 la un număr de 11 persoane. Acestea sunt tratate cu Tamiflu, un medicament împotriva gripei, aflându-se în acest moment sub supravegherea strictă a medicilor. Într-o conferinţă de presă care a avut loc astăzi, managerul Institutului Regional de Oncologie de la Iaşi, Mirela Grosu, a declarat că a informat conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi Ministerul Sănătăţii (MS) despre situaţia de la Iaşi şi măsurile care au fost luate. „Am restricţionat accesul vizitatorilor, am lipit pe toate uşile din institut afişe cu „Atenţie, gripă!”‘ şi am achiziţionat teste rapide, care pot confirma prezenţa virusului gripal în 20-30 de minute”, a precizat Mirela Grosu. Totodată, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a trimis în cursul acestei dimineţi la IRO câteva zeci de doze pentru vaccinarea personalului medical din unitate care nu s-a imunizat antigripal. (E.M.)