Tinerii din R. Moldova pot aplica pentru un stagiu de practică în cadrul Bundestagului German

Absolvenţii instituţiilor de învățământ superior din Republica Moldova, interesaţi de politică şi cu cunoştinţe bune de limbă germană, sunt invitați la Berlin, Germania, pentru a absolvi un stagiu de practică în cadrul biroului unui deputat german, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ambasadei Germaniei la Chișinău, stagiul va avea loc în anul 2019, pentru o perioadă de cinci luni.

Participanţilor la program li se oferă posibilitatea de a cunoaşte sistemul parlamentar german, procesele decizionale precum şi de a acumula experienţă practică privind activitatea parlamentară.

Anual la acest program participă circa 120 persoane din întreaga lume. Din anul 2008, 28 de tineri din țara noastră au beneficiat de posibilitatea de a face un stagiu de practică în Bundestagul German.

Programul durează de la 1 martie până la 31 iulie 2019, iar participanții beneficiază de o bursă lunară în valoare de 500 de euro, cazare gratuită şi asigurare.

Scopul programului este de a aprofunda relaţiile dintre Germania şi Republica Moldova. Persoanele interesate trebuie să fie născute după 1 martie 1989 şi să posede cunoştinţe foarte bune de limbă germană. Dosarele urmează a fi expediate până la 30 iunie 2018 prin e-mail la info@chisinau.diplo.de într-un fişier PDF.