Primăria municipiului Iaşi şi cea a comunei Miroslava au încheiat un parteneriat care vizează reabilitarea şi modernizarea drumului care leagă cele două localităţi. Valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 14 milioane de lei, din care 10,8 milioane de lei reprezintă contribuţia autorităţilor ieşene, iar 4,1 milioane de lei cea a primăriei din Miroslava. „Pe lângă reabilitarea şi modernizarea acestui drum, parteneriatul mai prevede, de asemenea, extinderea traseelor de transport în comun din municipiu până la Miroslava”, a declarat primarul Iaşului, Mihai Chirica. Potrivit edilului, în perioada următoare, municipaltiatea ieşeană intenţionează să prelungească traseele mijloacelor de transport în comun şi către alte comune învecinate, printre care Ciurea, Tomeşti, Bârnova şi Valea Lupului. (E.M.)
Related Articles
CNAS: Suplimentarea bugetului va permite creșterea sumei alocate contractelor cost-volum, extinderii tratamentului fără interferon
11 august 2016 21:26
CCR se pronunță până pe 14 februarie asupra conflictului juridic de natură constituţională privind desemnarea premierului
11 februarie 2020 13:21
Check Also
Close
-
eMAG cumpără retailerul online Fashion Days30 aprilie 2015 21:27