Traian Băsescu, mesaj pentru preşedintele PSD: Dragnea, înţelege că menţinerea lui Vâlcov în Guvern nu este posibilă

Fostul preşedinte Traian Băsescu îi transmite preşedintelui PSD Liviu Dragnea că menţinerea lui Darius Vâlcov în aparatul premierului nu este posibilă, chiar dacă sentinţa de 8 ani de închisoare nu este una definitivă.

„Daddy, e groasă (MĂ) cu Vâlcov. Dragnea, înţelege că menţinerea lui Darius Vâlcov în funcţia de consilier de stat în aparatul de lucru al premierului nu este posibilă. Este adevărat că această condamnare la 8 ani de închisoare pentru corupţie nu este definitivă, dar standardele politice într-un stat democratic nu mai permit menţinerea lui Vâlcov în funcţie. Dragnea, cât rău crezi că mai poţi face României în lupta fără limite pentru puterea ta, pentru demolarea şi subordonarea instituţiilor ţării şi împotriva României ? Daddy, eu cred că se termină prost cu foamea ta pentru putere absolută exercitată neconstituţional şi împotriva intereselor României”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Fostul ministru al Finanţelor, în prezent consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, joi, în primă instanţă, la opt ani de închisoare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile.