Noile achiziţii nu au putut face diferenţa: BC Mureş Tg. Mureş – Politehnica Iaşi 84-78

Baschetbaliştii de la Politehnica Iaşi au fost foarte aproape de un rezultat pozitiv, sâmbătă, la Târgu Mureş, într-o restanţă din etapa a XI-a a Ligii Naţionale Masculine de Baschet (LNMB), elevii lui Branko Jorovic cedând cu scorul de 78-84 în faţa unei trupe care, la fel ca moldovenii, se confruntă cu mari probleme financiare. Debutul meciului nu a fost unul deloc fericit pentru oaspeţi, care s-au văzut repede conduşi cu 0-10, însă treptat-treptat, aceştia au echilibrat partida, primul sfert încheiindu-se cu scorul de 19-14 pentru ardeleni. În sfertul al doilea, Iaşul, cu noile achiziţii Andrija Bojic şi Tayloe Taylor în prim plan, a reuşit să recupereze diferenţa de scor de pe tabelă şi a terminat în avantaj la pauza mare, scor 40-38. Al treilea sfert a fost unul deosebit de echilibrat, cu un uşor plus pentru gazde, care au încheiat din nou în avantaj, scor 64-61. Ultimul sfert a aparţinut, de asemenea, mureşenilor, cu scorul de 20-17, ardelenii având în Dino Pita jucătorul meciului, cu 29 de puncte marcate şi şase recuperări. De la oaspeţi, cei mai eficace jucători au fost Bojic (26 de puncte, opt recuperări şi trei pase decisive), Jalen Patrick Jackson (18 puncte, şapte recuperări şi trei pase decisive) şi Tayloe Taylor (13 puncte, trei recuperări şi cinci pase decisive). La Iaşi au mai jucat Cvetanovic, Popa, Nuna şi Șopola. În urma acestei înfrângeri, Politehnica Iaşi continuă să ocupe ultimul loc în clasamentul LNBM, cu o victorie şi 13 înfrângeri la activ. Până la reluarea campionatului, la începutul lunii martie, elevii lui Branko Jorovic vor mai susţine două meciuri restante, ambele pe teren propriu, primul dintre acestea pe 18 februarie, contra celor de la Phoenix Galaţi, iar cel de-al doilea, pe 22 februarie, în compania celor de la BC SCM Timişoara. (E.M.)